Categories: ActualitateFlash

Angajații din Sănătate, hotărâți să-și facă dreptate. 500 de spitale opresc activitatea

Luni, 20 iulie 2026, ar fi bine să nu vă îmbolnăviți. Asta, deoarece angajații din aproape 500 de spitale din București și din țară vor intra în grevă de avertisment. Ac­tivitatea unităților medicale va fi întreruptă timp de două ore, în intervalul 09:00-11:00, fiind asigurate numai ur­gențele și o treime din activitatea obiș­nuită. Dacă nemulțumirile nu sunt rezol­vate, sindicaliștii amenință cu greva ge­ne­rală, începând cu 28 iulie.

Nu împotriva pacienților
Sindicaliștii de la SANITAS spun că este o grevă îndreptată împotriva politicilor gu­vernamentale, nu împotriva populației sau a pacienților.
Printre nemulțumiri se numără legea salarizării. Sindicaliștii spun că veniturile me­dicilor ar avea de suferit și dau exemplul cazul medicilor din ATI care ar pierde din venituri între 4.000 și 6.000 lei. O altă ne­mul­țumire este legată de faptul că posturile sunt blocate de mai mult timp. De ase­me­nea, spun că ar fi nevoie în sistemul de să­nă­tate de 30.000 de oameni, cei mai mulți sunt asistenți și infirmieri. Ar fi nevoie de 21.000 de medici. Acestea ar fi datele care au ajuns la începutul anului la Ministerul Să­nă­tății, pentru a fi promovat un me­mo­randum, un memorandum care încă nu a fost promovat, în care ar fi peste 6.000 de angajări. SANITAS făcut toate demersurile pen­tru o grevă generală, care este pro­gra­mată pentru data de 28 iulie. Au fost anun­țate toate ITM-urile și spitalele. 489 de u­ni­tăți sanitare, spun cei de la SANITAS, se vor alătura acestor acțiuni de protest și, de asemenea, sindicaliștii vin cu un apel către către toate partidele să nu voteze legea sa­la­rizării care ar aduce scădere de venituri în rândul angajaților din Sănătate.

Excepții
Și în județul nostru angajații din sistemul sanitar vor protesta. Astfel, la Spitalul Ju­de­țean de Urgență Deva, la Spitalul municipal Hunedoara, la Spitalul din Petroșani și cel din Lupeni, se întrerupe activitatea între orele 9 și 11. Cu unele excepții, Terapia In­tensivă, Urgența, Pediatria, Blocul Operator și Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci. (E.P.)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Aproape toți cei din sistemul de sănătate pe care-i cunosc au votat cu Pnl, Usr și Udmr. Așa că să nu mai facă nici o grevă că cei pe care i-au votat sunt responsabili pentru situația în care se află țara. Să le fie rușine că și așa se poartă execrabil cu pacienții. Am pățit-o eu cu o nesimțită de doctoriță care se răstea la mine de parcă i-aș fi cerut pomană. Când am întrebat-o de ce strigă așa a zis că „lucrează cu mulți oameni în vârstă și de aia vorbește mai răstit și tare”. Am întrebat-o dacă arăt a persoană „în vârstă” și s-a înmuiat ca o lașă. Oricum au salarii prea mari pentru ce fac.

  • Unde mai pui că aveau reduceri și pentru medicamente până la a II-a generație.

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago