Categories: Actualitate

Angajaţii de la Cadastru lucrează din nou

Livia Botici

După protestul spontan, de luni, al angajaţilor de la Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Hunedoara, ieri, lucrurile s-au calmat, iar angajaţii au revenit la muncă, după programul normal. Cu toate acestea, ei spun că, în cazul în care cererile lor nu vor primi o rezolvare favorabilă, iau în considerare şi varianta grevei generale.

S-au autofinanţat
Se pare că, nemulţumirile angajaţilor de la OJCPI Hunedoara au la bază  Legea 329, din luna noiembrie a anului 2009, act normativ care le-a adus o micşorare a salariului de până la 60 la sută. „Înainte de această lege, noi ne autofinanţam, dar după apariţia ei, banii pe care îi realizăm merg la bugetul de stat şi de acolo se întorc la noi, asta dacă se întorc, pentru că uneori vin foarte puţini. De aici pleacă majoritatea nemulţumirilor noastre, legea ne-a scăzut enorm salariile, cu toate că aducem mulţi bani la bugetul statului”, a declarat Ionela Bădău-Vlad, consilier juridic al OJCPI Hunedoara.

Proteste stopate
De ieri, activitatea angajaţilor OJCPI Hunedoara a reînceput, dar nu se ştie exact dacă protestele vor fi reluate. „Am început din nou să primim cereri, eliberăm acte, deci activitatea notarilor, a băncilor, a executorilor nu mai este blocată. Sperăm ca în urma demersurilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Ministerul Administraţiei şi Internelor să procedeze la modificări ale grilelor de salarizare şi ale funcţiilor aferente statutului de personal. În cazul în care problemele noastre nu vor fi rezolvate, ne gândim serios să demarăm o grevă generală, legală”, a declarat Ovidiu Botici, inginer şef al OJCPI Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

5 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

5 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

5 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

5 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

5 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

5 ore ago