O echipă complexă din cadrul Sistemului Hidrotehnic Independent (SHI) Petroşani, unitate aflată în subordinea Administraţiei Bazinale de Apă Jiu – Craiova a demarat o verificare în cazul poluării cu substanţe petroliere, semnalată pe Jiul de Est.
Potrivit directorului SHI Petroşani, Sorin Corici, ieri dimineaţă, mai mulţi specialişti au început o verificare în urma căreia să poată stabili cine se face vinovat de poluare, iar în urma anchetei vor fi luate şi măsurile de sancţionare de care dispun inspectorii de la Apele Române.
Incidentul ecologic de pe Jiul de Est a fost observat, sâmbătă dimineaţa, de către mai mulţi localnici aflaţi la pescuit, în zona transportorului de cărbune al Minei Livezeni din Petroşani. Scăderea debitului Jiului a scos la iveală o conductă ce pare a fi o reţea de canalizare industrială care vine din incinta exploatării şi pe care este deversată apă uzată, în special cu produse de origine petrolieră (foto). Oamenii spun că reţeaua industrială de canal ce ar putea aparţine exploatării miniere, când Jiul are un debit normal, este acoperită şi deversarea se face pe fundul albiei astfel că este mai greu de sesizat. Poluarea ar putea proveni ori de la unitatea minieră, ori de la cei care au în apropiere garaje în care fac reparaţii auto şi care ar putea fi branşaţi la reţeaua industrială de canalizare.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…