Sâmbătă, de Dragobete, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat o întâlnire cu…
Consilierii locali din Simeria s-au autoconvocat într-o ședință, vineri, ca să-l pună din nou administrator pe Ionuț Șimon, la societatea…
Recent s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Salvital Hunedoara, prin intermediul căreia se derulează primul proiect național de telemedicină și…
Noua Sală de sport din comuna Crișcior, inaugurată sâmbătă, a primit botezul competițiilor sportive și a găzduit în fața unui…
Claudiu Sav Echipa noastră a bifat al 10-lea succes stagional, după 3-0 (1-0) cu CSM Slatina, la capătul unui joc…
Spun zvonerii pe la colțuri că un apărător al legii din zona noastră a făcut mari probleme clienților. Cică, anunță…
Reparațiile la străzile și trotuarele din municipiul Deva avansează. Echipele constructorului lucrează în paralel în mai multe cartiere din oraș.…
Cristian Ionică, managerul Apa Serv Valea Jiului Pentru că a demarat o campanie de verificare a apometrelor consumatorilor din regiune,…
Alex Dîlv, șeful Cancelariei prefectului Pentru modul sfidător în care îi tratează pe hunedoreni, iar când merge la primării în…
Priveliștea dezolantă la intrarea în județul Hunedoara este un adevărat șoc pentru oricine, fie că sunt trecători obișnuiți sau turiști…