Tânărul din municipiul Lupeni a fost prins pe un bulevard din Capitală în timp ce conducea un autoturism și se…
Magdalena Șerban Administrația din Totești vrea costuri reduse semnificativ la facturile pentru consumul de curent electric, așa că a apelat…
Ca în fiecare an, Federația Română de Gimnastică a stabilit clasamentul primilor 10 sportivi la cele 3 discipline din portofoliu.…
Sportiva Maria-Sara Iacob-Ridzi (foto, în stânga) dovedește multă ambiție și este hotărâtă să demonstreze că are calități de mare campioană…
Vorbesc cârcotașii că un șef de instituție din județ pierde pe bandă rulantă procesele pe care le deschide unor afaceriști…
Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru că primăria pe care o conduce a depus cerere pentru modernizarea iluminatului public în…
Alexandru I., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, fiind prins conducând autoturismul fără să aibă carnet…
Rezultatele pe județe la acest prim tur al alegerilor prezidențiale arată că multe fiefuri care înainte erau ale PNL acum…
Ion Iliescu și mii de alți falși revoluționari își pot păstra privilegiile, după ce Înalta Curte a hotărât, pe 18…
Președintele Seniorilor Liberali din Deva, Marius Mutulescu (foto), cere demisia Vetuţei Stănescu din toate funcțiile deținute în PNL și retragerea…