Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara Pentru că a reacționat dur după ce cei de la Garda de Mediu Hunedoara au…
F. Bulz, din municipiul Petroșani Pentru că a fost prins la furat, dintr-o vilă, hoțul reușindă să fure de acolo…
Adolescenta agresată de fratele unei colege cu care a avut o altercație a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral. Individul…
Spun zvonerii de pe la noi că o duduie ajunsă pe un post la care nici măcar nu visa, a…
Pentru că nu avea bani, un tânăr recidivist a intrat într-un magazin de firmă dintr-un centrul comercial din Deva și…
Vine vremea când unii dintre cei cu care am lucrat ani buni se pensionează. Astfel, purtătorul de cuvânt al ISU…
Asociația Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân Hunedoara are în adăposturile din județ sute de câini maidanezi, capturați de…
Magdalena Șerban Deși dinamica prețurilor s-a modificat an de an, crescând cheltuielile din ce în ce mai mult, de aproape…
Magdalena Șerban Deși ridicarea restricțiilor le-ar fi permis doamnelor și domnișoarelor din Vălișoara să celebreze 8 Martie într-un cadru festiv,…
Astfel, de 8 Martie, am primit un cadou neaşteptat şi starea de alertă s-a încheiat. Potrivit surselor guvernamentale, ne vom…