Americanii s-au uitat în ochii devenilor

Un grup de voluntari americani, coordonat de un medic oftalmolog, a participat, timp de o săptămână, la o acţiune prin care sute de persoane din Deva au beneficiat de consultaţii oftalmologice şi ochelari de vedere, gratuit. Cinci studente la medicină din acest grup, însoţite de Timotei Rusu, pastorul Bisericii Creştine Baptiste “Sfânta Treime” din Deva, s-au întâlnit, ieri, cu primarul municipiului, Petru Mărginean. Proiectul derulat de voluntarii americani s-a desfăşurat în baza unui parteneriat încheiat între Biserica Baptistă, Asociaţia EPA FRAS şi Clinica Pacific University din Statele Unite ale Americii. “La întâlnirea amicală avută cu cele cinci studente, primarul Devei, Petru Mărginean, le-a mulţumit pentru participarea la acest proiect destinat tuturor locuitorilor oraşului, care are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate şi prevenirea unor boli ale ochilor care pot avea consecinţe grave. (…) Totodată, a mulţumit conducerii Universităţii Pacific pentru faptul că şi-a ţinut promisiunea, aceea de a trimite aparatura pentru consulturi oftalmologice, aparatură ce va fi folosită în cadrul unei viitoare clinici ce va fi deschisă în oraş”, se arată într-un comunicat oficial al Primăriei Deva. (V. Macovei)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 ORE DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN, BĂNUIT DE FURT CALIFICAT

Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

21 de ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

21 de ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

21 de ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

21 de ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

21 de ore ago