Categories: EvenimentFlash

Amenzi din greu, date de Protecţia Consumatorului

Cristina Ghenea

Într-un top realizat la nivel naţional, Hunedoara se numără printre judeţele cu cele mai multe controale efectuate de pe linia protecţiei consumatorilor, situându-se, totodată, în topul judeţelor cu cele mai multe amenzi date de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului.
Doar în primele patru luni ale acestui an, inspectorii OPC din judeţ au efectuat 1.162 de controale la firme cu diferite profile. Astfel, judeţul nostru se află printre primele din ţară, atât în ceea ce priveşte numărul unor astfel de controale, cât şi valoarea totală a amenzilor. Dacă în aceeaşi perioadă, în Covasna, de exemplu, totalul amenzilor a fost de nici 100.000 de lei, cele aplicate în Hunedoara au atins suma de 1.777.650 de lei.
„Majoritatea neregulilor sunt întâlnite la produsele alimentare, în special la termenele de valabilitate ale acestora. În rest, este vorba de etichetări greşite şi de lipsa unor informaţii care ar trebui să fie expuse cât mai vizibil pentru cumpărători. Foarte des, mai constatăm nereguli şi la produsele electrice şi electrocasnice, mai ales în ceea ce priveşte acordarea garanţiilor”, a declarat Gheorghe Ranta, inspector în cadrul OPC Hunedoara.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Percheziție efectuată de polițiști, după ce s-au sesizat din oficiu cu privire la amenințări transmise online

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au intervenit cu operativitate după ce, la data de…

2 ore ago

Telefoanele care schimbă ritmul zilelor aglomerate

În lumea telefoanelor premium, diferența nu mai stă doar în specificații. Stă în felul în…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doamna care este... Gurile rele din regiunea cu lămpașe spun că o cucoană, în trecut…

19 ore ago

Bulina albă

Cătălin Valea, sportiv din Petroșani Pentru organizarea unei noi ediții a competiției de ciclism motan…

19 ore ago

Bulina neagră

Veniamin F. , din Vulcan Pentru că nu a respectat obligațiile instanței, fiind condamnat cu…

19 ore ago

Practica viitorului se face la liceul agricol din Geoagiu

Magdalena Șerban Practică spre viitor este un proiect dedicat modernizării educației (în special în domeniul…

19 ore ago