„Poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Au fost verificate 102 de societăţi comerciale şi 43 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale (25 pentru nerespectare măsurii protecţie individuală, 3 pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare şi una pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 11.200 de lei”, informează IPJ Hunedoara. (M. Gânju)
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.
Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…
Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…
În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…