Categories: Actualitate

Amendat pentru berea băută în maşină

Sancţiunea contravenţională în valoare de 100 de lei i-a fost aplicată de un echipaj de jandarmi, deşi bărbatul se afla într-un auto­turism parcat, într-o zonă unde con­su­mul de alcool nu este interzis. Un judecător a văzut absurdul situaţiei şi a anulat amen­da.
Incidentul a avut loc în municipiul Deva, într-o parcare, iar cel amendat s-a întâlnit cu un prieten.În timpul discuţiilor, omul ar fi băut o bere în autoturismul amicului, ma­şină parcată într-o zonă unde nu este in­ter­zis prin lege consumul de alcool. La auto­tu­rism a venit un echipaj de jandarmi şi i-a le­gitimat, iardeveanul a fost amendat cu 100 de lei.Acesta a contestat procesul verbal. Ba chiar a susţinut în faţa magistraţilor că nici măcar n-a a consumat băuturi alco­o­lice, ci ”un fel de smoothie, băutură din fruc­te com­bi­nat cu ceai, iar nu şi alcool”. Ma­gistraţii au apreciat că procesul-verbal de contravenţie este netemeinic, în con­di­ţiile în care fapta săvârşită de acesta (con­su­mul de băuturi alcoolice într-un spaţiu neinclus în enu­me­ra­rea art. 2 pct. 23 din legea 61/1991) nu este una tipică, nefiind incriminată de art. 2 pct. 23 din Legea 61/1991”. Astfel, a anulat procesul-verbal de contravenţie şi l-a exo­ne­rat pe petent de la plata amenzii con­tra­ven­ţionale în cuan­tum de 100 de lei. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Și pe jandarmi pentru abuz în serviciu cine îi sancționează? Forțele de represiune de ce au imunitate?

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago