Politica si administratie

Amendamentele liberalilor

  Nicolle Ebner

Cei trei parlamentari liberali ai judeţului Hunedoara, senatorul Dan Radu Ruşanu şi deputaţii Ioan Timiş şi Bogdan Ţîmpău, au depus peste 300 de amendamente la proiectul bugetului de stat pe anul 2010, proiect ce intră, astăzi, în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Prioritate, continuarea investiţiilor
Deputatul Bogdan Ţîmpău declară că amendamentele depuse în colaborare cu colegii săi, Dan Radu Ruşanu şi Ioan Timiş, au fost stabilite în funcţie de necesităţile şi priorităţile decise de primarii din judeţ. Sutele de amendamente vizează finanţarea mai multor drumuri comunale, modernizări de infrastructură şcolară, alocarea de fonduri pentru proiecte care presupun drepturi pentru persoanele cu handicap grav, asistenţi sociali, precum şi suplimentarea sumei prevăzute cu cheltuielile de personal ale medicilor din unităţile de învăţământ, personal preluat de primării, din ordinul Guvernului Boc, care le-a pus în cârcă mai multe obligaţii, dar a uitat să asigure şi cheltuielile aferente. „Suma solicitată de noi este mare, în raport direct cu nevoile judeţului, care sunt importante, dacă ţinem cont de faptul că 48 la sută din bugetul CJH se consumă numai pe asistenţă socială”, spune Bogdan Ţîmpău. În schimb, prioritatea parlamentarilor PNL din judeţul Hunedoara a fost continuarea investiţiilor din municipiul Deva. Astfel, aceştia au cerut un ajutor financiar în valoare de 20 de milioane de lei, pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a obiectivului turistic Dealul „Cetate” şi alte 4,5 milioane de lei, pentru finalizarea Aqua Land.

Cin’ se ia cu mine bine, îi dau haina de pe mine…
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH), Mircea Ioan Moloţ, este convins că parlamentarii liberali se vor lupta ca să rupă o bucăţică mai mare din bugetul de stat, pentru judeţ, însă este sceptic cu privire la bugetul pe anul 2010. Moloţ crede că actualul guvern va continua să aplice, ca şi criteriu principal de repartizare a banilor, interesul de partid şi recompensarea clientelei politice, fără să ţină cont de nevoile reale ale comunităţilor. „Se pare că în acest guvern va înflori clientelismul politic, banii fiind alocaţi după culoarea politică şi valoarea serviciilor aduse PDL. De exemplu, primarul Iaşiului, Constantin Simirad, care este membru al PSD, dar care a anunţat că în campania electorală îl sprijină pe Traian Băsescu, are cel mai mare buget de până acum. La fel şi în judeţele Timiş, Cluj, unde rezultatele au fost în favoarea lui Băsescu. Prin urmare, sunt destul de sceptic cu privire la echitatea împărţirii banului public, în funcţie de nevoile comunităţilor şi a priorităţilor stabilite de primari”, este de părere preşedintele CJH.

Adio, autostradă şi aeroport
Dat fiind faptul că bugetul alocat Ministerului Transporturilor este cu mult mai mic decât în anii trecuţi, Moloţ şi-a luat gândul de la autostrada Deva-Orăştie şi chiar şi de la realizarea aeroportului de la Săuleşti, cu toate că pentru concretizarea acestui proiect nu este nevoie nici măcar de un leu de la bugetul de stat. Proiectul bugetului de stat şi cel al bugetului asigurărilor sociale intră, astăzi, în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, amendamente putând fi depuse, începând de ieri, la comisiile avizatoare şi de buget-finanţe, iar discuţiile în plen urmând să înceapă în 11 ianuarie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura