Amendamentele depuse de Monica Iacob Ridzi la Legea Bugetului

Adriana Năstase

Dezvoltarea domeniului schiabil Parâng, reparaţii capitale la spitalul din Petroşani sau construcţia mai multor blocuri de locuinţe sociale în oraşele Aninoasa, Petroşani şi Petrila reprezintă doar câteva dintre amendamentele pe care le-a formulat deputatul PP-DD Monica Iacob Ridzi (foto) la Legea Bugetului de Stat pe anul 2013. Valoarea totală a proiectelor propuse de aceasta se ridică la aproape două miliarde de lei.

Fără aparatură modernă
Monica Iacob Ridzi susţine că banii sunt necesari pentru comunităţile din Valea Jiului. Astfel, pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turistică Parâng”, Ridzi a propus ca amendament majorarea bugetului Ministerului Economiei cu 50 de milioane lei. Un alt amendament formulat se referă la alocarea sumei de 132 de milioane de lei la bugetul Ministerului Sănătăţii, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru executarea reparaţiilor capitale şi dotării cu aparatură a Spitalului de Urgenţă din Petroşani. „Din anul 1977, Spitalul din Petroşani, care deserveşte întreaga Vale a Jiului, nu a beneficiat de reparaţii capitale şi nici de aparatură modernă, deşi vorbim de o unitate medicală situată într-o zonă în care accidentele miniere şi cele din zonele montane sunt frecvente. Echipamentele medicale sunt extrem de scumpe. În acest moment, spitalul din Petroşani nu are în dotare un computer tomograf modern sau un aparat RMN, echipamente care costă, din câte ştiu, peste două milioane de euro, şi fără de care nu se poate pune un diagnostic corect. Acum, spitalul plăteşte servicii private, care sunt mult mai scumpe decât cele din sistemul public”, a declarat deputatul PP-DD.

Construcţia de locuinţe
O altă suplimentare de buget este susţinută la Ministerul Transporturilor, amendamentul propus vizând alocarea sumei de 8 milioane lei pentru reabilitarea clădirii gării din municipiul Petroşani. Între amendamentele propuse se înscriu şi cele referitoare la construcţia unor blocuri de locuinţe sociale în Petroşani, Aninoasa şi Petrila, reabilitarea caselor de colonie şi a străzilor din oraşul Aninoasa, finalizarea lucrărilor la mai multe grădiniţe, creşe, şcoli şi licee.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

22 de ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

22 de ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

23 de ore ago