Actualitate

Amenda penală nu l-a cuminţit. Fără permis şi, din nou, beat la volan!

Maximilian Gânju

A primit o amendă penală şi permisul de conducere i-a fost anulat pentru că a fost prins conducând băut. Acest lucru nu l-a oprit să urce la volan, fără permis şi tot băut.
Poliţiştii rutieri din municipiul Hunedoara au prins în trafic pe un bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitate. Acesta conducea un autoturism, deşi avea permisul de conducere anulat încă de anul trecut. Bărbatul fusese condamnat la amendă penală pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
Culmea, şi de această dată, individul era tot băut, au stabilit poliţiştii, la testare rezultând că avea o alcoolemie 0,70 mg/l, alcool pur în aerul expirat. „A fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, însă a refuzat să se supună respectivei proceduri. Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice“, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Individul a fost reţinut de poliţişti, iar procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara au dispus să fie cercetat sub control judiciar. Un alt şofer fără permis a fost depistat de poliţiştii din Deva, pe Bulevardul 22 Decembrie din localitate. Tânărul de 33 de ani este din Valea Jiului, respectiv municipiul Vulcan, şi avea permisul de conducere reţinut. Şi el este cercetat penal pentru conducere fără permis.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura