Categories: Comunitate

Amenajamentele pastorale, retarifate din 2017

Magdalena Şerban

Anul 2018 va aduce modificări pentru producătorii agricoli. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, consiiile locale au obligaţia de a include amenajamentul pastoral în cadrul documentaţiei de concesiune sau închiriere a pajiştilor permanente. Însă dacă în 2016, în judeţele ţării se practicau tarife diferenţiate pentru realizarea unor astfel de lucrări, începând cu anul acesta, grila de tarifare a suferit modificări, fiind standardizată.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură judeţene, asigură şi urmăreşte întocmirea proiectelor de amenajamente pastorale privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare. Termenul legal de elaborare s-a prelungit până în 1 ianuarie 2018 şi trebuie spus că proiectele de amenajament pastoral cuprind elemente precum descrierea situaţiei geografice, topografice şi planul parcelar, descrierea solului şi a florei, capacitatea de păşunat a pajiştii, lucrările de îngrijire şi îmbunătăţire a pajiştilor, dar şi planul de fertilizare şi măsurile agropedoameliorative.
Anul trecut, tarifarea era alta, conducerea fiecărui judeţ hotărând preţul practicat. În cazul nostru, prin hotărâre de Consiliu Judeţean s-a stabilit un tarif de pornire de 98 de lei pe hectar supus procesului de amenajare pastorală, iar acesta scădea o dată cu creşterea volumului aferent studiului. Începând cu acest an, Ministerul Agriculturii a stabilit un tarif naţional. Acesta variază între 10 şi 20 de lei per hectar, dar cel mai probabil în judeţul nostru se va practica acela de 20 de lei, fiind vorba de zonă de deal şi de munte, ca preponderenţă. Anul trecut am finalizat amenajamentele pastorale pentru nouă unităţi administrativ-teritoriale, însă continuăm demersul şi în 2017. Primarii aşteaptă să se vadă cu bugetul aprobat şi să se stabilească dacă statul va deconta o parte din cheltuielile aferente, aşa cum se stabilise iniţial. Vedem ce prevederi legale vor fi şi ne vom supune regulilor”, a declarat Călin Marian (foto), şeful Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago