Categories: Comunitate

Amenajamentele pastorale, în calcul pentru unele primării

Primarii hunedoreni nu mai trebuie să se grăbească cu întocmirea amenajamentelor pastorale, care iniţial deveneau obligatorii din această primăvară. Dacă termenul propus de Ministerul Agriculturii pentru realizarea lor era data de 28 februarie 2016, Asociaţia Comunelor din România, care reuneşte peste jumătate din comunele din ţară, a solicitat MADR ca termenul să fie prelungit până la 1 ianuarie 2018.
Pajiştile, o sursă de venit pentru administraţia din Toteşti
„Urmează să încheiem contractul cu Camera Agricolă Judeţeană Hunedoara pentru a se ocupa de întocmirea amenajamentului pastoral. Noi am dat în arendă pe câte un an, pajiştile, crescătorilor de animale din cadrul comunei. Deţinem 206 hectare, iar tariful stabilit a fost de 300 lei pe un hectar arendat. Mai intră nişte bani la buget din sumele ce se colectează. Dacă mergem mai departe şi ne referim la pădure, pot spune că în total, avem 270 de hectare într-un loc şi încă 321 în altul. Ne aflăm sub administrarea ocoalelor silvice private, adică Valea Haţegului şi Retezat. Din cauză că avem puţină pădure, nu putem vinde către agenţii economici masă lemnoasă pe picior, ci doar să asigurăm prestaţia către populaţie. Avem un amenajament silvic reînnoit în 2015 şi pe care trebuie să-l respectăm, aşa că întreaga cantitate lemnoasă e în funcţie de ceea ce marcăm în conformitate cu prevederile legale”, susţine Tiberiu Pasconi (foto), primarul comunei Toteşti.
Şi la Beriu vin bani frumoşi
„Mai avem o porţiune de păşune pe care vrem să o scoatem la licitaţie, dar mai întâi trebuie să facem acel amenajament pastoral ce ni se impune. Arendăm pe cinci şi 10 ani. Acum doi ani, când am contractat,  potrivit cadrului legal din acea vreme, am făcut-o pe cinci ani, dar în 2015 s-a schimbat legea şi ni s-a permis să arendăm pe 10 ani. Avem un total de 1.800 de hectare de păşune, iar tariful stabilit per hectar este de 298 lei. Deci, ne intră între 500.000 şi 600.000 de lei, anual. Potrivit cadrului legal, întotdeauna crescătorii din comună au prioritate. Avem atât persoane fizice, cât şi asociaţii de crescători, la nivel local. Doar dacă rămâne vreo suprafaţă neasumată, atunci se pot înscrie la licitaţie şi crescători din alte părţi. Contractul prevede faptul că suprafeţele închiriate nu pot fi folosite în alte scopuri, în afară de cel stabilit. Atâta vreme cât au animale şi folosesc păşunea regulamentar, e în regulă. Când nu respectă prevederile, li se ia dreptul de folosinţă”, spune Emil Bîc (foto), primarul comunei Beriu. Potrivit acestuia, administraţia pe care o conduce deţine şi fond forestier, în jur la 2.750 de hectare, aflate sub tutela Ocolului Silvic Valea Orăştiei, din care mai fac parte şi primăriile din Romos şi Orăştie. Pe timp de iarnă, reprezintă principala sursă a necesarului de lemne asigurat instituţiilor locale şi populaţiei. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că niște salariați de la o primărie de sub cetate se distrează…

o oră ago

Bulina albă

Ioan Vlad, primarul comunei Sălașu de Sus Pentru că Festivalul Narciselor continuă, iar an de…

o oră ago

Bulina neagră

G.D., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiuni informatice.  

o oră ago

Întâlnire cu Octavian Paler

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în 21 mai 2026,…

2 ore ago

Analizele de sânge pot salva vieți. Cruciale pentru diagnosticul timpuriu și precis. Investigații multiple la Spitalul General C.F Simeria

Magdalena Șerban Analizele de sânge sunt esențiale pentru monitorizarea stării generale de sănătate, detectarea precoce…

2 ore ago

Parada micilor cavaleri și domnițe, în „2026 – Anul Iancu de Hunedoara”

Copiii de la Grădinița „Dumbrava Minunată”, costumați în prințese și cavaleri, au oferit un moment…

2 ore ago