Ambulatoriu modern pentru locuitorii din Haţeg

Nicolle Ebner

Proiectul de reabilitare a ambulatoriului Spitalului orăşenesc Haţeg a trecut de prima fază a verificărilor la Agenţia de Dezvoltare Regională, iar săptămâna viitoare se aşteaptă răspunsul de la Ministerul Sănătăţii privind finanţarea. Proiectul realizat de Primăria Haţeg are o valoare de şase milioane de lei, iar edilul şef Nicolae Timiş (foto) se laudă că, în urma investiţiilor, spitalul va fi unul dintre cele mai dotate unităţi medicale din judeţ.

Reabilitare integrală şi dotare
Fondurile vor fi folosite pentru reabilitarea integrală a policlinicii din Haţeg, conform normativelor UE, ceea ce înseamnă izolarea termică a clădirii, schimbarea tâmplăriei, a placajelor de gresie şi faianţă, a instalaţiilor sanitare, amplasarea unui lift şi dotarea cu aparatură uzuală a celor 25 de cabinete, pentru toate specialităţile medicale. În urmă cu trei-patru ani, administraţia locală a scos la concurs 11 posturi pentru rezidenţi, astfel încât, activitatea din spitalul şi policlinica din Haţeg să nu aibă de suferit din cauza medicilor ce urmau să se pensioneze. „Am asigurat continuitate din punct de vedere al serviciilor pentru populaţie. Sperăm ca finanţarea de la Ministerul Sănătăţii să vină cât mai repede, iar cu banii pe care-i vom investi şi noi, ca administraţie, vă asigur că Spitalul din Haţeg va fi unul dintre cele mai bine dotate şi administrate din judeţ, asta, în condiţiile în care vor fi cedate primăriilor, până la 1 iulie 2010, aşa cum spune ministrul Sănătăţii”, a declarat prmarul Nicolae Timiş.

Cui i-e frică să administreze spitalele?
Edilul şef al oraşului Haţeg îi ia peste picior pe primarii din alte localităţi hunedorene, care deja se plâng că nu vor putea să preia spitalele, deoarece nu au bani la bugetele locale, prin care să susţină activitatea unităţilor medicale. „Ăştia sunt primari de duminică. Spitalul vine cu finanţarea proprie, prin decontarea de către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a serviciilor medicale prestate. Ca administraţie, trebuie să asiguri, numai un management corespunzător, să atragi cât mai mulţi pacienţi. Eu am tot interesul să treacă spitalul la primărie, pentru că pacienţii noştri sunt votanţii noştri, şi trebuie să avem grijă de sănătatea lor. Pe de altă parte, este un nou examen de competenţă pentru primari. Este o modalitate în plus de a-şi arăta respectul şi interesul faţă de populaţie, prin grija pentru sănătatea enoriaşilor pe care-i păstoresc”, este de părere primarul oraşului Haţeg, menţionând că strategia Ministerului Sănătăţii de a trece unităţile spitaliceşti în administrarea primăriilor este „excelentă”, iar cu un management sănătos din punct de vedere economic, spitalele pot fi puse la punct fără eforturi bugetare prea mari.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și povestesc pe la colțuri că un personaj al zo­nei, care merge…

11 ore ago

Bulina albă

Florin Oancea, primarul municipiului Deva Pentru că, telecabina de pe Dealul Cetății pornește astăzi, iar…

11 ore ago

Bulina neagră

Tatiana Rovinar, președinta Asociației Produselor Tradiționale Hunedoara Pentru că a înșelat un constructor care i-a…

11 ore ago

Situație scandaloasă la Lăpugiu de Jos. Pubelele oamenilor sunt golite de două ori pe lună. Cine a hotărât asta?

Locuitorii din comuna Lăpugiu de Jos sunt supuși unei situații inacceptabile, fiind obligați să aștepte…

11 ore ago

Nepotul care și-a tăiat unchiul cu sabia, judecat pentru omor

Tânărul s-a înarmat cu o sabie și a intrat peste unchiul său în casă cu…

11 ore ago

Noua escrocherie care te lasă printr-un apel fără nici un ban în cont. Poate avea chiar vocea mamei

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează că escrocii au găsit o nouă metodă prin care…

11 ore ago