Categories: Sport

Ambiţii mari în fotbalul mic

Ciprian Marinuţ

Două dintre cele trei lidere ale competiţiilor judeţene au avut mult de furcă în lupta cu entuziasmul adversarelor, în etapa de la finalul săptămânii. CS Vulcan, prima clasată în Liga a IV-a, a câştigat greu, cu 3-2, pe terenul Universităţii Petroşani, iar Cetate Răchitova, „şefa” seriei 1 a Ligii a V-a, a suferit primul eşec stagional, 1-2, în deplasarea de la Măgura Pui. Ambele meciuri au fost excesiv de fierbinţi, arbitrii dictând şapte eliminări.

Meci fierbinte
Derbiul vecinelor Universitatea Petroşani şi CS Vulcan a respectat reţeta tradiţională a marii rivalităţi. Întâlnirea a fost încinsă, iar ca ingrediente a avut două lovituri de pedeapsă, două răsturnări de scor şi trei eliminări. Seria cartonaşelor roşii a început cu „studentul” Belei, eliminat în minutul şapte pentru injurii aduse arbitrului Florin Anca (Deva). Cu un om în plus, Vulcanul a „erupt” prin Ciocârlan (24), care a deschis scorul după o fază şnur, 0-1. Studenţii au reintrat în „cărţi”, când Spânoche (29) a restabilit egalitatea dintr-un penalti acordat pentru că Băcăran a căzut cu mâna pe minge în careu. Sergiu Bobină (50) a reuşit prima răsturnare de scor, marcând pentru 2-1 cu şut în vinclu de la 15 metri. Lidera şi-a încordat muşchii pe final şi a reuşit o nouă răsturnare de scor. Sergiu Maier a ratat, întâi, în minutul 61, o lovitură de la 11 metri, însă apoi s-a revanşat şi a marcat pentru 2-2, în minutul 65. Pecsar (74) a driblat tot ce a întâlnit în cale într-o cursă solitară de la jumătatea terenului şi a marcat golul victoriei liderei, 2-3. În prelungiri, Grigoraş (Univ.) l-a lovit intenţionat pe Gelu Pavel (Vulcan), care a ripostat cu un… scuipat, iar ambii au văzut cartonaşul roşu, urcând la trei numărul eliminărilor.

Jucători suspecţi de non-combat
Soarta liderei seriei 1 din Liga a V-a, Cetate Răchitova, a fost şi mai drastică. Neînvinsă până acum, trupa din Ţara Haţegului a suferit primul eşec stagional, 1-2, în deplasarea de la Măgura Pui. Şi acest meci a fost marcat de patru eliminări, câte două de echipă, de o lovitură de pedeapsă şi de suspiciunile primarului din Răchitova, Eugen Băiconi, la adresa unor jucători proprii. Măgura a început în forţă şi a condus cu 2-0, în minutul 38, iar, după golul doi, Cetate l-a pierdut şi pe Bîhu, eliminat pentru două cartonaşe galbene consecutive acordate de arbitrul Daniel Thirt (Călan), pentru comentarii. Chiar şi aşa, Cetate a forţat revenirea în joc, după pauză, şi ar fi reuşit dacă era mai precisă la finalizare. Lidera a redus din diferenţă, 2-1, dintr-un penalti, iar faza a restabilit şi echilibrul numeric în teren, un jucător de la Măgura fiind eliminat. Însă, apoi, atacurile insistente ale celor de la Cetate s-au oprit fie în bară, fie pe linia porţii adverse, deşi Cetate a atacat cu fundaşii la linia de centru. Pe final, s-a mai consemnat doar câte o eliminare în ambele tabere, însă golul egalizator a refuzat să apară. „Sunt 99 la sută sigur că echipa adversă a complotat cu unul sau doi dintre jucătorii noştri, însă îi voi prinde pe vinovaţi. În plus, am ratat cât alţii în 10 meciuri. Sper însă să fie singurul duş rece din acest campionat, mai ales că băieţii au muncit mult şi s-au dăruit”, a spus primarul de la Răchitova, Eugen Băiconi.
Silva Miracol Hărău, lidera seriei 2 a Ligii a V-a, a continuat „miracolul” victoriilor consecutive şi s-a impus în partida din deplasare cu Streiul Simeria Veche cu scorul de 3-2.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Patru tineri acuzati că au dat foc unui scaun din tribuna

Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…

7 ore ago

Prima turbină pe gaz a centralei electrice de la Mintia va intra în probe până în iunie

Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…

9 ore ago

Prezență activă a polițiștilor pentru siguranța comunității

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…

12 ore ago

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

2 zile ago