Categories: Actualitate

Amânare în dosarul „Alcoolul la volan” al lui Mircia Muntean

Fostul primar al Devei, actualul deputat Mircia Muntean (foto), care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea municipiului, va avea termen de judecată în dosarul „Alcoolul la volan”, în plină campanie electorală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa la care se judecă dosarul în care fostul edil este acuzat că a urcat beat la volan provocând un accident rutier, a fixat următoarea şedinţă pentru 30 mai. Trebuie spus că alegerile locale vor avea loc în 5 iunie.
Potrivit reprezentantului ÎCCJ, şedinţa de judecată din 30 mai a fost programată pentru audiere de martori. Lucru care s-a întâmplat şi la termenul de ieri, 27 aprilie, la care au fost citaţi să dea declaraţii în dosarul în care este judecat fostul primar al Devei, martorii: Cristian Gherghel, Ludovic Fodor, Viorel Martin şi Eugenia Cordea. Reamintim că Mircia Muntean a ajuns în această situaţie după ce în noiembrie 2014, în săptămâna de dinainte de alegerile prezidenţiale, autoturismul său a fost implicat într-un accident rutier în Deva, pe Calea Zarandului. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Instalația de nocturnă de la stadionul din Petroșani este funcțională

A fost finalizat obiectivul de investiții „Instalație de nocturnă, sistem de degivrare și irigare a…

2 zile ago

Anunţ suplimentare şedinţă august 2026

Având în vedere Anunțul anterior și în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022pentru aprobarea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

2 zile ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

2 zile ago