Actualitate

Am demarat lucrările de modernizare a străzii Coziei din municipiul Deva

Astăzi a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor şi a fost predat amplasamentul con­struc­torului pentru realizarea proiectului ,,Mo­der­nizare strada Coziei din municipiul Deva”.

Strada Coziei (foto) va fi modernizată pe o lungime de 1410 metri, între limita asfaltului existent şi strada Roci.
Strada a fost proiectată ţinând cont de vecinătatea locuinţelor din zonă şi de asigu­rarea accesului la fiecare gospodărie. Da­torită faptului că este abruptă şi este situată în zonă de deal, au fost proiectate declivităţi (pante) medii şi mici, depăşind izolat va­loarea de 10%. Drumul va avea o lăţime de 3,5 metri şi va fi delimitat de borduri.
Evacuarea apelor pluviale de pe suprafaţa carosabilă se va realiza în regim transversal, înspre partea stângă a drumului. Apele se colectează la marginea bordurilor, vor fi des­cărcate pe străzile laterale şi conduse la canalizare.
De asemenea, se vor amenaja trotuare din asfalt, pe ambele părţi ale drumului, cu o lăţime de 1 metru, în zonele unde este po­sibil.
În proiectul de modernizare a fost prevăzut şi un zid de sprijin în lungime de 120 de metri şi o înălţime de 2 metri pentru a asi­gura protejarea taluzului drumului pe partea dreaptă.
La final se vor executa lucrări de semna­lizare rutieră, marcaje, semne de circulaţie etc.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de 6 luni. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.434.807 lei fără TVA (lucrări pentru rea­lizare obiectiv şi asistenţă tehnică din partea proiectantului).
#LucrămPentruDeveni

Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura