Eveniment

Alţi trei hoţi de fier vechi prinşi la Paroşeni

Suspecţii reuşiseră să fure o tonă de materiale provenite de la unitatea minieră aflată în program de ecologizare. Paznicii au fost cei care au dat alarma.
„Poliţia municipiului Vulcan a fost sesizată despre faptul că mai multe persoane sustrag fier vechi din curtea E. M. Paroşeni, unitate minieră care se află în proces de ecolo­gi­zare. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care, în urma verificărilor efectuate, a identificat o autoutilitară în care se aflau trei bărbaţi din municipiul Vulcan, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, care transportau fier vechi sustras din incinta unităţii miniere”, a informat IPJ Hune­doara. Cantitatea de fier vechi furată a fost descărcată şi predată unui reprezentant al unităţii miniere, iar cei trei sus­pecţi din Vulcan sunt cercetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura