Categories: Actualitate

Alte zeci de amenzi pentru nepurtarea măştii

Printre cei sancţionaţi de echipele mixte de control desfăşurate în mai toate loca­li­tăţile judeţului s-a aflat şi un hunedorean care n-a respectat obligaţiile privind izo­larea/carantinarea.
„Activităţile cu privire la respectarea mă­surilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în spe­cial, zonele aglomerate, centre comer­ciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Astfel, în data de 15.12.2020 poliţiştii hunedoreni au derulat, pe raza judeţului, atât în mediul urban cât şi rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare pentru combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 55 de societăţi comerciale şi 62 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale”, anunţă IPJ Hunedoara. Valoarea amenzilor acordate se ridică la 2.000 de lei. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Astea sunt masurile pt combaterea acestei asazise pandemii. AMENZI! Dar o schema de tratament, o imunizare nu exista, numai amenzi si varianta 2 un vaccin pt care nimeni nu isi asuma efectele secundare? Ce ne raspunde cel mai fantastic si eficient ministru al sanatatii din toate timpurile pe numele lui Tataru? Dar faptul ca iti transpira fata cand respiri, asta e bine? Si nu nu vreau sa aud de cadrele medicale care poarta masca 100% din timp.Zburda virusul prin aer cum a spus ''marele profesor'' Cercel cu 7 m/s-de aceea ne sufocam purtand masti? sa nu luam amenzi si sa fie bine ca sa nu fie rau?

  • Ce societăți comerciale?!?!La Apaprod sigur nu ați fost fiindcă ați fi văzut că măsurile luate sunt nule.Nici dracu nu poartă nici o mască,nici dracu număr spală,nici dracu nu dezinfectează.

Recent Posts

ANUNȚ

SUPLIMENTARE ORDINE DE ZI ȘEDINȚĂ ORDINARĂ  CONSILIULUI JUDEȚEAN HUNEDOARA   Având în vedere Anunțul anterior…

54 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se anunță iarăși un mare răzbel într-o loca­li­tate din județ după ce două tabere au…

17 ore ago

Bulina albă

George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…

17 ore ago

Bulina neagră

Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…

17 ore ago