Alte proiecte, de peste 21 milioane de lei, la Simeria

Primarul din Simeria, Iulius Bedea (foto), a anunțat noi proiecte care vor fi realizate în orașul feroviar. Astfel, Bedea susține că Ministerul Dezvol­tării, Lucrărilor Publice și Adminis­trației va acorda peste 21 milioane lei, prin programul Anghel Saligny, pentru mai mule proiecte.
Este vorba despre „Modernizarea stră­zii 1 Decembrie și amenajarea sen­sului giratoriu la intersecția cu DN7 (foto)”, „Realizarea rețelei de canalizare menajeră la Simeria Veche”, Realizarea rețelei de canalizare menajeră la Șăulești”.
„Aceste proiecte se alătură investiției pentru canalizare în curs de realizare la Uroi. Mulțumesc colegilor din Primărie și în mod special echipei Biroului Dez­vol­tare L­ocală și Management de Pro­iecte, condus de Elena Maria Stelczner, pentru întregul efort depus”, a afirmat Iulius Bedea, edilul șef din Simeria. (A. Năstase)

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

7 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

7 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago