Categories: Actualitate

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a plecat, ieri, spre Alaska, unde şi-a propus să cuce­reas­că Muntele McKinley (Denali), cu alti­tu­dine de 6.194 metri, cel mai înalt de pe con­tinentul nord-american şi ultimul pe care îl mai are de escaladat din circuitul internaţional Seven Summits.

Independent
Circuitul Seven Summits reuneşte cele mai înalte şapte vârfuri montane de pe tot atâtea continente, iar Ahriţculesei a reuşit să escaladeze, cu succes, şase dintre acestea, inclusiv Everestul (8.848 m).
„Sunt pregătit pentru această expediţie. Sper să avem vreme bună, deoarece este importantă pentru reuşita expediţiei”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, alpinistul din Petroşani, aflat deja pe aeroportul din Frankfurt.
Expediţia în Alaska este programată în pe­rioada 1 iunie-21 iunie, iar Ahriţculesei va urca pe McKinley ca alpinist cu statut independent.
Alături de el se va afla un român care trăieşte de mai mulţi ani în Germania şi care este înscris, la rândul său, în circuitul Seven Summits.
Cei doi se vor afla, pe 1 iunie, în An­cho­rage, diferenţa de fus orar permiţându-le ca data plecării din ţară să coincidă cu cea a sosirii în Alaska. După un prim popas, ei se vor întâlni, pe 3 iunie, cu rangerii parcului natural în care se află muntele McKinley.
Cu un avion de mici dimensiuni, echipat cu schiuri, alpiniştii vor ajunge, în aceeaşi zi, pe gheţar, la circa 2.800 de metri altitudine, de unde, în funcţie de programul stabilit şi de condiţiile meteo, vor parcurge etapele necesare pentru a ajunge în vârf.

Avalanșe
Alpinistul Adrian Ahriţculesei a mai în­cercat să escaladeze vârful McKinley în iulie anul trecut, însă atunci a fost obligat să renunţe la ascensiune, din cauza pericolului ridicat de avalanşe şi a vremii neprielnice.
Până acum, Adrian Ahriţculesei a cu­cerit deja şase dintre cele şapte vârfuri din cadrul circui­tu­lui Seven Sum­mits, in­clusiv vâr­ful Eve­rest (8.848 metri), din Hima­laya.
Totodată, al­pinistul ro­mân a reuşit să a­jun­gă, pe 9 ia­nuarie 2026, şi la Polul Sud, în cadrul expediţiei pe care a desfăşurat-o în Antarctica, atunci când a cucerit Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt de pe continent.
Între performanţele lui Adrian Ahriţcu­le­sei se mai înscrie fina­li­zarea „Circuitului celor
7 vul­cani”, în ianuarie 2023, el de­venind astfel primul bărbat din Ro­mânia care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă. (E.P.)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

o oră ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

o oră ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

o oră ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

o oră ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

o oră ago