Alocaţii de hranã mai omeneşti decât vrea legea

Volodia Macovei

După cum se ştie, nivelul alocaţiilor de hrană în diverse instituţii de sprijin social a rămas neschimbat din 2008, când a fost dată o lege în acest sens. În ciuda mai multor iniţiative parlamentare, care au fost propuse în ultimii cinci ani, legea a rămas neschimbată, iar aceste alocaţii de hrană au rămas la nivelul a 6-8 lei pe zi de persoană, în condiţiile în care preţurile alimentelor au crescut în fiecare an.
La solicitarea conducerii DGASPC Hunedoara, Consiliul Judeţean a decis în ultima şedinţă să menţină alocaţiile de hrană pentru persoanele care sunt găzduite în centrele rezidenţiale ale direcţiei la nivelul din 2013, când s-a corectat, prin adăugare, nivelul umilitor prevăzut de lege. Astfel, şi în 2014, nivelul alocaţiilor de hrană în centrele DGASPC este de 8 lei pe zi, pentru copiii între 0 şi 4 ani (faţă de 6 lei, cât prevede legea), şi 10,3 lei pe zi de persoană, pentru copiii şi tinerii între 4 şi 26 de ani (faţă de 8,3 lei, cât prevede legea).
În raportul de specialitate anexat hotărârii CJ Hunedoara se arată că „valoarea actuală a alocaţiei zilnice de hrană, stabilită prin Hotărârea Guvernului României nr.421/2008, nu este suficientă pentru achiziţionarea alimentelor, astfel încât beneficiarilor de servicii să le fie asigurat minimul caloric necesar pentru dezvoltarea fizică şi psihică”.
Trebuie menţionat că, la sfârşitul anului 2013, în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara se aflau 1.014 beneficiari, aproape 500 din aceştia fiind minori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Scandal în jurul fondurilor europene: Florin Manole acuză un eșec ‘penibil’ al ANOFM

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…

2 zile ago

FEMEIE REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE, BĂNUITĂ DE ÎNȘELĂCIUNE PRIN METODA „ACCIDENTUL”

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…

2 zile ago

Doi tineri din Bucureşti, daţi dispăruţi de părinţi, găsiţi teferi la barajul Gura Apei

O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că s-au terminat banii pen­tru unii care au luat cât au putut…

3 zile ago