Categories: ActualitateFlash

Alin Simota, condamnat la un an de închisoare

Maximilian Gânju

După două amânări, magistraţii Judecătoriei Petroşani au dictat sentinţa în cazul fostului vicepreşedinte al PNL Hunedoara, Alin Simota (foto).
Controversatul afacerist din Valea Jiului a primit o condamnare de un an de închisoare, după ce magistraţii au decis schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală în infracţiunea de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Pentru această faptă, Simota a primit şi o pedeapsă complementară de interzicere a unor drepturi timp de un an de zile. Totodată, judecătorii de la Petroşani au decis să admită în parte acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi l-a obligat pe Alin Simota, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SIMAR SRL Petroşani prin lichidator judiciar Insolvent Consult SPRL, la plata sumei de 412.458,50 lei, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective a prejudiciului. Judecătorii au menţinut şi măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra imobilului bloc de locuinţe, respectiv celebrul bloc de lux construit de Simota lângă Spitalul de Urgenţă, dar care a rămas nevândut din cauza preţurilor exorbitante pe care afaceristul le-a cerut pentru un apartament. Alin Simota mai are pe rol şi alte dosare penale care se judecă la Tribunalul Hunedoara ori care sunt în cercetare la DIICOT. Sentinţa magistraţilor de la Petroşani poate fi atacată, în termen de 10 zile, nefiind una definitivă şi irevocabilă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un conflict este pe cale să izbucnească într-o zonă montană cu influențe agricole a ju­dețului,…

10 ore ago

Drumul Regelui (Vaţa de Jos-Petriş Arad), modernizat cu fonduri europene

Drumul judeţean DJ 707 Vaţa de Jos (Hunedoara) - Petriş (limita cu judeţul Arad), cunoscut…

10 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a fost reconfirmat în funcția…

10 ore ago

Bulina neagră

Iosif N., din Lupeni Pentru că a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea…

10 ore ago

Scandal la spital: paznic fugărit cu toporul

Agresorul își bă­tuse concubina îna­inte de a sări la bă­taie cu agen­tul de pază de…

10 ore ago

Vălișoara: utilaj multifuncțional din bani europeni nerambursabili și modernizare de iluminat public cu fonduri de mediu

Magdalena Șerban Vălișoara se dezvoltă constant. Unele lucruri se văd deja cu ochiul liber, proiectele…

10 ore ago