ComunitateFlash

Alin Simota a fost eliberat condiționat

Maximilian Gânju

Afaceristul a beneficiat de contopirea pedepselor, astfel că a putut cere eliberarea condiționată deși primise o condamnare de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sentință pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Bani pentru un transport de cărbune
Alin Simota a solicitat, în esență, să se constate că fapta pentru care a fost condamnat este concurentă cu faptele pentru care a fost judecat și condamnat anterior, respectiv: cu infracțiunea de conflict de interese pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și cu infracțiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare. Astfel a obținut contopirea pedepselor mențio­nate, dar să i se comute perioadele executate sub imperiul unor măsuri preventive privative de libertate.”În baza art.59 Vechiul Cod penal rap. la art.5 Noul Cod penal, dispune: Liberarea con­diţionată a condamnatului, condamnat la 4 ani şi 9 luni închisoare prin sentinţa penală nr.66/2021 a Tribunalului Hu­ne­doara, aflat în Penitenciarul Deva în baza mandatului de executare nr.87/2021 al Tribunalului Hunedoara”, se arată în minuta Judecătoriei Deva. Afaceristul din Valea Jiului a ajuns în penitenciar în urma condamnării primite în dosarul instru­mentat de DNA. Procurorii au susținut că Alin Simota a cerut 500.000 de lei de la un afacerist și în schimb a promis că-l ajută să transporte cărbune către un CET. Se întâmpla în vara anului 2010, iar S.C. CET S.A. Bacău și S.C. Electro­cen­trale Oradea S.A. urmau să încheie con­tracte de transport pentru cărbunele achiziționat de la Societatea Națională a Cărbunelui Oltenia, contracte pe care alți doi inculpați, Gabriela Mazilu și Ovidiu Mazilu, dar și un om de afaceri (martor în cauză), au încercat să și le adjudece prin intermediul unei societăți controlate de acesta din urmă. În acest scop, omul de afaceri a luat legătura cu Alin Simota, consilier județean la acea dată, care i-a spus că, prin influența pe care o are pe lângă conducerea centrală a unui partid politic, îi poate asigura încheierea con­trac­telor de transport, având în vedere că, la acea dată, primarii din municipiile Bacău și Oradea erau membri ai aceleiași for­ma­țiuni politice. Simota a cerut 500.000 de lei, bani ce ar fi ajuns la par­tid. Procurorii susțin că soții Mazilu au fost de acord cu suma cerută și cu plata unui avans de 50.000 de euro, se arată în rechizitoriul procurorilor Direcției Naționale An­ti­co­rup­ție – Serviciul Teritorial Bacău.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura