Aleşilor hunedoreni le-a venit mintea la cap?

  Sorina Popa

Se pare că unora dintre aleşii locali din Hunedoara le-a venit mintea la cap. Tot e bine că nu e prea târziu, având în vedere că până pe 14 septembrie, consiliul local trebuie să se constituie parte civilă într-un dosar al fostului viceprimar, Robert Dan.

Au cerut reluarea votului
Astfel, aleşii municipali care nu au fost de acord până acum să se constituie ca parte civilă în dosarul în care fostul viceprimar este acuzat de fapte de corupţie, şi-au schimbat atitudinea, şi au solicitat să se realizeze un proiect de hotărâre  în legătură cu această problemă şi să se reia votul.
Ieri, asta s-a şi întâmplat, numai că au fost prezenţi doar 13 consilieri locali la şedinţa legislativului din municipiul de pe Cerna, fiind nevoie însă de 14 voturi, pentru ca proiectul să treacă. Astăzi, aleşii hunedoreni vor fi puşi din nou în situaţia de a vota sau nu acest proiect. Poate, de data asta, ei vor fi mai responsabili.

Dacă nu votează, vor fi buni de plată
Şase aleşi locali din Hunedoara riscă să fie buni de plată, după ce s-au opus ca legislativul local să se constituie parte civilă în ultimul dosar în care este implicat fostul viceprimar al municipiului, Robert Dan. În repetate rânduri, DNA a solicitat Consiliului Local Hunedoara să se constituie parte civilă, în procesul în care fostul viceprimar este acuzat de fapte de corupţie şi un prejudiciu care se ridică la 108.351 de lei. Se pare că Robert Dan a semnat mai multe contracte de achiziţii în care era implicată firma soţiei sale.
Legislativul local din Hunedoara încearcă de mai mult timp să voteze proiectul cu pricina, dar se pare că unii consilieri nu au priceput cât de gravă este situaţia şi că, dacă nu votează, vor trebui să scoată din buzunare mulţi bani, ca să-şi acopere un coleg de partid. Asta, dacă fostul viceprimar va fi găsit vinovat în acest dosar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

9 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

9 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

9 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

9 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

9 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

9 ore ago