Categories: Sport

Aleşii din Petroşani hotărăsc azi soarta ACS Şirineasa

Nicolae Gavrea

După întâlnirea de săptămâna trecută de la Primăria municipiului Petroşani, primarul Tiberiu Iacob – Ridzi a explicat motivul pentru care e nevoie de o hotărâre a Consiliului Local privind sprijinul acordat echipei ACS Şirineasa.

Vor să le dea credit
„Din start am spus că şi eu, şi consiliul ne dorim ca echipa să continue, aici, la Petroşani. În primă fază, Şirineasa şi-a exprimat dorinţa de a juca meciurile oficiale la stadionul de la Petroşani. Nu se poate da baza gratuit, pentru că legislaţia s-a modificat şi atunci trebuie plătită o taxă. E adevărat că cei de la Şirineasa au venit şi au întreţinut baza sportivă. Eu sunt convins că ne dorim să avem echipă în Liga a doua, să joace la Petroşani. Suntem deschişi să acordăm acest credit Şirinesei”, a spus primarul din Petroşani.

Să-şi schimbe denumirea
Finanţatorul clubului nou-promovat în Liga 2 a spus că vrea ca primăria să-l ajute cu baza sportivă şi a adus din nou în discuţie varianta ca echipa să îşi schimbe denumirea în Jiul Petroşani. „Am convingerea că se va găsi înţelegere între Consiliul Local Petroşani şi conducerea clubului şi anul viitor vom juca în Liga 1. Managerul nostru, Dănuţ Perjă, rămâne să găsească o soluţie legală. Sunt convins 100 la sută că echipa rămâne aici, la Petroşani. Noi ne dorim să jucăm pe baza de la Petroşani, să ne antrenăm aici. Să găsim repede o modalitate ca echipa să se numească Jiul. Putem împrumuta sigla de la CSM. Nu vrem nici un ban de la primărie. Vrem să jucăm tot pentru o chirie de 500 de lei. Banii din bilete, abonamente să meargă la primărie“, a spus Nicolae Sarcină. Tot el a declarat că echipa va reveni pe baza de la Petroşani pe data de 15 iulie. În aceste zile, gruparea se află în cantonament la Snagov. Astăzi, membrii Consiliului Local Petroşani discută în şedinţă situaţia echipei din Şirineasa.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

7 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

7 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

7 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

7 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

7 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

7 ore ago