Sport

Alergare şi schi la „Parâng Night Challenge”

Sportivi profesionişti şi amatori din toată ţara sunt aşteptaţi să savureze porţii sănătoase de schi, alergare şi adrenalină la ediţia a II-a „Parâng Night Challenge”. Întrecerea este una dintre puţinele din România care se desfăşoară „pe verticală” şi în nocturnă şi va avea loc în data de 21 februarie, începând cu ora 18; 30, în Masivul Parâng, fiind organizată de Asociaţia Sportivă „Bike&Run” Petroşani.11 x 1 parang night challenge
Două categorii de vârstă
Traseul propus de organizatori este în lungime de 4,5 km cu startul de la baza Pârtiei B şi cu sosirea pe Vârful Parângul Mic, iar sportivii sunt invitaţi să realizeze ascensiune spre vârf fie în alergare, fie pe schiuri. Şirul luminos format de lanternele frontale ale sportivilor, făcliile şi balizele luminoase ce vor marca traseul, vor face deliciul cursei. Odată ajunşi în vârf, sportivii vor avea parte de o privelişte de vis. Competiţia se adresează, deopotrivă, atât celor profesionişti cât şi amatorilor. Se va concura pe două categorii de vârstă la masculin (-35 şi + 35 de ani), iar la feminin categoria este „open”. „Am ajuns la ediţia a doua, aşa cum am promis anul trecut. Dorim să promovăm cât de mult acest munte minunat, la poalele căruia ne-a fost dat să trăim şi minunata noastră Vale a Jiului”, a declarat Avram Iancu, preşedintele AS Bike&Run Petroşani, un personaj cunoscut pentru încercare de a traversa înot Canalul Mânecii.
Participanţi din toată ţara
Pe lista de start se află deja peste 50 de sportivi din toate colţurile ţării, începând de la Iaşi şi până la Arad, deşi mai sunt trei săptămâni până la concurs. Se preconizează multe înscrieri în ultima săptămâna dinaintea concursului, numărul concurenţilor putând depăşi 100 de persoane. Fiecare participant care va termina cursa, va primi o diplomă de participare, o medalie şi un tricou inscripţionat, iar primii trei clasaţi, la toate categoriile, îşi vor împărţii fondul generos de premiere, cât şi articolele sportive puse în joc. Petrecerea de după cursă şi festivitatea de premiere va avea loc la Pensiunea Ayana, situată în imediata apropiere a locului de start. „Un proiect de asemenea anvergură nu s-ar putea realiza fără sprijinul unor oameni minunaţi, iubitori de munte, iubitori ai Văii Jiului”, a mai declarat Avram Iancu. Mai multe detalii se pot găsi pe site-ul oficial al competiţiei: http://parangulnight2015.bike-run-petrosani.ro/

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura