Categories: Sport

Alergare montană în Retezat

Zeci de pasionaţi ai muntelui vor alerga între şapte şi 28 de kilometri în competiţia de skyrunning (alergare montană n.r.) din cadrul ediţiei a III-a a „Retezat Trail Race”, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, în Masivul Retezat.  Împărţiţi pe mai multe categorii de vârstă, pasionaţii de alergare vor lua startul atât pentru premii, cât şi pentru a face mişcare şi a se bucura de peisajul montan.
Un fel de maraton montan
Al treilea episod al acestei competiţii se va desfăşura sâmbătă, 21 iunie, începând cu ora 09:00 şi este organizat de Asociaţia Non Profit „Sport la Orice Vârstă”, în colaborare cu Primăria Uricani. Concursul va fi împărţit pe trei trasee, în funcţie de dificultate şi anume Traseul Custura, Buta şi Valea Mării. Cel mai dificil dintre ele este Traseul Custura, acesta întinzându-se pe o distanţă de 28 de kilometri la o diferenţă de nivel de 2300 de metri. Categoriile acestui traseu sunt Open Masculin (General şi trei subcategorii: până în 34 ani, 35-50 de ani şi +50 de ani), Open Feminin (General şi trei subcategorii: până în 34 de ani, 35-50 de ani şi +50 de ani) şi categoria specială Salvamont/Jandarmeria Montană. Cel mai accesibil este Traseul Valea Mării în lungime de 7 kilometri la o diferenţă medie de 300 de metri. Este un traseu uşor, în zona Cheile Buţii şi este destinat familiilor cu copii, începătorilor în alergare montană şi iubitorilor de drumeţie. Competiţia se va încheia sâmbătă, în jurul orei 19:00, peste 15 minute urmând să aibă loc premierea concurenţilor şi desfăşurarea unei tombole. Organizatorii speră ca întrecerea să se desfăşoare fără incidente, rugând concurenţii să respecte regulamentul. (C. Marinuţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

11 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

11 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

11 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

11 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

11 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

11 ore ago