Aleşii locali mai au de aşteptat până să intre în campania electorală. Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din acest an a fost publicată în Monitorul Oficial.
Astfel, aleşii vor rămâne pe posturi, iar alegerile vor fi organizate în termen de şase luni de la data expirării duratei stării de urgenţă, se arată în OUG.
„Mandatele autorităţilor administraţiei publice locale se prelungesc până la data preluării, în condiţiile legii, de către noile autorităţi ale administraţiei publice locale a mandatelor rezultate în urma alegerilor, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020”, se arată în OUG.
Potrivit noii OUG, la alegerile locale din anul 2020, numărul minim al susţinătorilor necesar pentru depunerea candidaturilor se va reduce la jumătate.
Totodată, pentru candidaturile la consiliul local şi funcţia de primar din aceeaşi circumscripţie electorală, respectiv pentru candidaturile la consiliul judeţean şi preşedintele consiliului judeţean din aceeaşi circumscripţie electorală, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor prezenta câte o singură listă de susţinători.
Primarul Devei, Florin Oancea, susţine că măsura prelungirii mandatelor este una „corectă şi înţeleaptă. Era imposibil de organizat în această perioadă campania electorală. Orice acţiune politică, în această perioadă, este total distructivă. Acum trebuie să ne concentrăm în lupta împotriva noului virus. Priorităţi sunt vieţile devenilor, ale hunedorenilor, ale românilor. După ce se va termina cu pandemia, ne vom putea ocupa de alegeri”, a declarat Florin Oancea, edilul şef al Devei.
La rândul său, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, susţine că „din punctul nostru de vedere hotărârea este corectă. Sigur, era mai bine dacă nu aveam această pandemie. Dacă guvernul a hotărât prelungirea mandatelor aleşilor locali, ne conformăm”.
Salut inițiativa președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, de a promova un proiect de lege prin…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU)…
Primăria Municipiului Deva NU solicită plata urgentă a taxelor și impozitelor prin SMS, WhatsApp sau…
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara și-a consolidat echipa prin încadrarea a șase noi ofițeri de…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a demarat o campanie gratuită de…
În vremuri grele pentru toată lumea, într-un orășel din județ, un fost șef înflorește…