FlashPolitica si administratie

Alegeri cu scântei în organizaţia judeţeanã a PDL. Dorin Gligor rãmâne liderul democrat-liberalilor hunedoreni

05 Alegeri PDL (25)Volodia Macovei

Sâmbătă, prima zi a primăverii, i-a adus lui Dorin Gligor un nou mandat în fruntea organizaţiei judeţene Hunedoara a PDL. El a fost reales preşedinte al organizaţiei, după o luptă deloc uşoară cu primarul de la Baru, Daniel Răducanu.
Toată floarea cea vestită a PDL
La Conferinţa judeţeană de alegeri a organizaţiei PDL Hunedoara au participat 541 din cei 602 delegaţi convocaţi din teritoriu. De la Bucureşti, au fost prezenţi preşedintele partidului, Vasile Blaga, prim-vicepreşedintele Andreea Paul, vicepreşedintele Raluca Turcan, vicepreşedintele pentru zona de Vest, Alin Popoviciu, secretarul executiv Eusebiu Pistru şi senatorul PDL Traian Igaş. Ca invitaţi de la celelalte formaţiuni politice, au venit la adunarea PDL Mircea Moloţ (PNL), Laurenţiu Nistor (PSD), Mihail Rudeanu (UNPR), Petru Mărginean (PC), Florin Muţiu (PNŢCD), Ştefan Ezmeri (UDMR) şi Marian Munteanu (PP-DD).
Croşee politice
De departe cel mai puternic discurs a fost cel al prim-vicepreşedintelui PDL Andreea Paul, discurs care a reuşit să electrizeze sala. Andreea Paul nu s-a sfiit să-şi declare preferinţa pentru candidatul Dorin Gligor, lansând către contracandidatul acestuia eticheta de „traseist politic” şi cerând delegaţilor la conferinţă să aleagă „un om care este aici, şi la bine, şi la greu, un om puternic”. Discursul Andreei Paul a fost cel care a provocat, de altfel, un contra discurs al candidatului Daniel Răducanu. Astfel, Răducanu a folosit cel puţin două elemente de discurs extrem de acide: unul, atunci când i-a oferit lui Dorin Gligor un buchet de flori pentru soţia sa, care nu era prezentă în sală, al doilea, când s-a adresat Andreei Paul, care nu mai era în sală, astfel: „aş fi vrut să o întreb pe Andreea Paul, dacă crede în a doua dragoste”.
Reamintim faptul că Daniel Răducanu a participat la bătălia pentru şefia PDL Hunedoara în urma unei derogări oferite de conducerea partidului, el neîndeplinind condiţiile statutare de a candida, respectiv o vechime de cel puţin cinci ani în partid.
Dorin Gligor, cu o galerie vocală în sală, a preferat să marşeze mai mult pe o critică dură la adresa USL şi USD, pe intenţiile sale bune pentru viitorul organizaţiei şi a amintit că, în 2012, chiar dacă a pierdut la locale, a scos cel mai bun scor obţinut vreodată de PDL la Deva.
PDL Hunedoara încă se ţine bine
În urma competiţiei electorale, preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Hunedoara a devenit Dorin Gligor, care a obţinut 323 de voturi „pentru” din 535 de voturi valabil exprimate, şase voturi fiind declarate nule.
Dorin Gligor a declarat, la finalul conferinţei de alegeri, că dorinţa sa cea mai mare a fost de a verifica în ce măsură organizaţia se menţine într-o formă politică bună. „Rezultatul de astăzi mă bucură, întrucât îmi confirmă principalul obiectiv pe care mi l-am propus: de verificare a solidităţii PDL. Ea e certă, există, şi asta mă bucură. E o perioadă extrem de interesantă, acum. Cred membrii din USL sunt interesaţi acum de conservarea câştigurilor, funcţiilor şi contractelor pe care le-au obţinut în această perioadă. Acum joacă un fel de şah: cine, ce câştigă şi cine, ce pierde. Aşteptăm discuţiile cu ei, suntem dispuşi la alianţe, aici, în Hunedoara, dar cu păstrarea identităţii PDL şi ţinând cont de mandatul pe care l-am câştigat de la cetăţenii judeţului”, a declarat Dorin Gligor.
Daniel Răducanu a preferat să nu comenteze rezultatele alegerilor şi nici acuzele ce au apărut în discuţii mai mult sau mai puţin publice, cum că ar fi servit interese dinafara partidului. „Orice competiţie electorală are discuţii colaterale care, odată cu terminarea competiţiei, sunt gata şi ele. Cred că primul obiectiv a fost atins. Partidul Democrat Liberal a avut o competiţie internă, n-a mai avut-o de multă vreme, competiţe care a umplut sala, care a reanimat organizaţiile locale. Aveam organizaţii locale care nu mai răspundeau la telefon, dar acum toţi au fost prezenţi şi şi-au arătat opţiunea. Este încurajator să muncesc, să lupt şi să-mi aduc contribuţia la construcţia organizaţiei Hunedoara a PDL”, a declarat Daniel Răducanu.

Vasile Blaga exclude colaborarea cu liberalii

Ar fi de notat câteva declaraţii făcute, la Deva, de liderul PDL Vasile Blaga.
„Pentru noi, minciuna USL-istă continuă. USL-ul a fost de departe cea mai mincinoasă construcţie politică de după 1990. O construcţie politică născută din ură, ură faţă de noi, faţă de preşedinte, şi bazată pe minciuni, pe promisiuni populiste. Nu există acolo un partid bun şi unul rău. Şi PSD şi PNL sunt la fel de vinovate pentru proasta guvernare”.
„Nu cred că domnul Antonescu şi PNL se pot schimba aşa, deodată, de seara până dimineaţa. (..) Domnul Antonescu a declarat, nu o dată, în ultimele zile, că nu doreşte colaborarea cu Partidul Democrat Liberal, ca şi cum noi i-am fi cerut-o. (…) Nu văd în acest moment o altfel de colaborare cu ei, pentru că nu văd cum acest partid l-ar putea susţine pe domnul Crin Antonescu la prezidenţiale. (…) Şi, mi se pare şi mai imposibilă colaborarea, după declaraţiile din seara anunţării vesele a ruperii USL. A spus că nu regretă nimic. Deci, domnia sa nu regretă nenorocirea economiei româneşti, nu regretă că Partidul Naţional Liberal a fost cel care l-a sprijinit pe Ponta să introducă sau să mărească 35 de impozite anul trecut”.
„Noi suntem un partid consecvent: am decis să mergem singuri la europarlamentare şi aşa vom merge. După europarlamentare, sunt posibile discuţii şi chiar vor avea loc discuţii cu celelalte formaţiuni din zona asta (de dreapta, n.r.), pentru că am convingerea că un reprezentant al dreptei va fi preşedintele României. Dar nu Crin Antonescu”.

6 comentarii la „Alegeri cu scântei în organizaţia judeţeanã a PDL. Dorin Gligor rãmâne liderul democrat-liberalilor hunedoreni

  • Măi pdl-iștilor, după ce prin măsurile luate de băsescu într-o seară ați tăiat salarii, pensii, ați crescut tva-ul, ați falimentat firme, ați lăsat fără serviciu sute de mii de oameni, îndatorându-i pe viață, ați împrumutat 20 de miliarde de euro, ați crescut prețurile la utilități, ați lăsat datorii ale statului către cetățeni neplătite și amânate prin O.U.G, veniți și spuneți că ăilalți sunt așa și pe dincolo, apăi asta este și nesimțire și ticăloșie. iliescu ion a început sărăcirea românilor și voi cu băsescu traian ați desăvârșit-o.

  • @ Motu !
    Cel putin Basescu a scos tara din criza,dar voi haimanalelor ati saracit Romania si ati adus-o la sapa de lemn ! Va incredintat poporul mandatul dar nu ati facut nimic din ce ati promis in campanie.USL va trebui sa dea socotela si va da ! Se umplu puscariile tarii de voi !

  • Molot e tare la ce ? Doamne fereste ! Cum conduce judetul un jeg ca el ? Un nemurici lipsit de scrupule care isi vinde familia, cei doi copii, un baiat si o fata, din diverse relatii sexuale. Viata publica hunedoreana, dupa anul 1989, nu cunoaste un om mai lipsit de caracter, un nemernic de asemenea talie.

  • Nu înțeleg de ce-mi răspunzi de parcă aș fi usl-ist? Nu sunt și nici nu i-am vota. Probabil că ești pdl-ist și te deranjează că cei cu care ai votat au distrus țara?! Ce am scris eu în comment este realitatea. Nu mai fiți așa încrâncenați împotriva celor care au opinii și le exprimă liber măi bășiților.

  • Perfect cu Gligor.Este asigurat 3-4 la suta la viitoarele alegeri.Vor ramine in jurul lui aceiasi pupi–––,incompetenti ascultatori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura