ALDE Hunedoara mizează pe voturile nehotărâţilor, ale tinerilor şi ale liberalilor

Rând pe rând, ALDE Hunedoara îşi stabileşte candidaţii la alegerile locale din 5 iunie. Ieri, liberal-democraţii din judeţ, conduşi de la centru de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, au prezentat într-o conferinţă de presă candidaţii care se vor bate pentru primăriile Brad şi Simeria.
Organizaţie de femei puternică
Aşadar, pentru Primăria Simeria va candida Ştefan Sitaru, şef tură regulator circulaţie la Regionala CFR Timişoara. Licenţiat în istorie, Ştefan Sitaru afirmă că a părăsit PNL după ce a fuzionat cu PDL, nefiind satisfăcut de politica dusă de noul partid. S-a alăturat celor de la ALDE, iar la Simeria a reuşit să închege o echipă puternică, cu care va merge în bătălia de la locale, formată din tineri şi din aproape 50 la sută femei. Candidatul pentru Primăria Brad, avocatul Adrian Clonda, intră în cursa electorală din partea ALDE, convins fiind că va avea de partea lui voturile tinerilor care refuză să meargă la urne, deoarece mesajul său se va îndrepta în această direcţie. „Tineretul nu votează în Brad, asta încerc eu să fac acum, să îi determin  pe tineri să voteze. Tineretul nu a fost niciodată întrebat nimic”, a subliniat Clonda. O altă realizare a liberal-democraţilor hunedoreni, prezentată în conferinţa de presă, a fost organizaţia de femei, care pe lângă faptul că este una numeroasă, va fi unul dintre principalele motoare ale campaniei electorale. Potrivit Virginiei Lucaci, primvicepreşedinte al Organizaţiei de Femei ALDE Hunedoara, peste 750 de femei s-au înscris în partid, iar aproape 200 dintre ele vor candida pe listele de la consiliile locale, dar şi la Primăria Bretea Română, candidatul va fi tot o femeie.
Lansare oficială în 2 aprilie
Potrivit liderilor judeţeni, ALDE Hunedoara intră în luptă ca a treia forţă politică, mizând pe voturile nehotărâţilor, a tinerilor, dar şi a electoratului de dreapta cu simpatii liberale. În plus, copreşedintele ALDE Hunedoara, Nelu Ardelean, a declarat că până în acest moment, la nivel de judeţ au fost stabiliţi 41 de candidaţi la primării, partidul urmând să aibă candidaţi în toate cele 69 de unităţi administrativ teritoriale. Acesta a mai spus că organizaţia judeţeană nu va face alianţe preelectorale cu nici un alt partid, fiind pregătită să participe pe cont propriu la primul său test electoral. Copreşedintele ALDE Hunedoara a mai spus că în data de 2 aprilie, la Teatrul de Artă din Deva va avea loc lansarea oficială a candidaţilor, în prezenţa celor doi copreşedinţi de la centru. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Să vedeţi ce mulţi vor vota cu ALDE după ce Tăriceanu va fi debarcat de la şefia Senatului: tineri, nehotăráţi şi...liberali.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

22 de ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

22 de ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

22 de ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

22 de ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

22 de ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

22 de ore ago