Categories: Actualitate

Albanezul traficant, condamnat cu suspendare

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au pronunţat ieri sentinţa pentru ultimul inculpat din dosarul traficanţilor de droguri din Valea Jiului rămas în judecată, după ce la sfârşitul lunii trecute, ceilalţi 23 de membri ai grupării şi-au primit pedepsele. Kakori Albi, din Albania, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului, Ildiko Glăman, instanţa a decis condamnarea acestuia la 1,6 ani de închisoare, pentru aderare la un grup infracţional nestructurat, în vederea săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc, şi la 1,6 ani de închisoare, pentru trafic de droguri de risc. În urma contopirii celor două sentinţe, instanţa a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1,6 ani de închisoare, şi a suspendat condiţionat executarea acesteia, aplicând un termen de încercare de trei ani şi şase luni. (C.Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

7 ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

7 ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

7 ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

7 ore ago

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…

7 ore ago