Categories: Actualitate

Albanezi descoperiţi muncind la negru la o firmă din judeţ

Doi cetăţeni albanezi, de 33 şi 34 de ani, au fost găsiţi muncind la negru de către poliţiştii de imigrări hunedoreni, în urma unei acţiuni. Unul dintre albanezi a fost trimis în ţara natală sub escortă, iar cel de-al doilea avea obligativitatea de a părăsi teritoriul României în cel mult trei zile şi interdicţia de nepermitere a intrării pentru şase luni.
Reprezentanţii societăţii comerciale au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 20.000 lei, pentru primirea la muncă a cetăţenilor străini fără aviz de angajare. ”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cetăţenii străini au intrat legal, în baza paşapoartelor biometrice, însă nu aveau drept de muncă la societatea comercială controlată, respectiv nu deţineau aviz de muncă. Urmare a celor con­sta­tate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele unuia dintre aceştia o decizie de returnare sub escortă, fiind condus la punctul de trecere a frontierei în vederea îndepărtării de pe teritoriul ţării noastre, în termen de 24 de ore. Cel de-al doilea, întrucât este posesorul unui drept de şedere într-un alt stat membru, a primit o comunicare de părăsire a teri­toriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în cel mult 3 zile”, a informat Biroul pentru Imigrări al Judeţului Hunedoara. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago