Categories: Sport

Al şaselea a fost cu succes

Ciprian Marinuţ

FC Hunedoara a pus punct şirului de cinci partide fără victorie în meciurile din deplasare şi a obţinut primul succes pe teren străin în returul campionatului, impunându-se cu scorul de 1-0 în duelul cu ACSO Filiaşi. Fără să strălucească şi având în faţă un adversar modest, aflat în lupta pentru evitarea retrogradării, „alb-albaştrii” au câştigat prin golul marcat de căpitanul Casian Maghici, pe final de meci.

Cu sabia retrogradării deasupra capului, oltenii şi-au pus mari speranţe în duelul cu FC Hunedoara, o victorie contra „alb-albaştrilor” fiind vitală pentru ei în ecuaţia luptei pentru supravieţuire. Însă, pe teren, speranţele lor s-au lovit de dorinţa de reabilitare a trupei antrenate de Mircea Alic jr. şi Raul Spătaru şi de ambiţia hunedorenilor de a se menţine înaintea „vecinilor” din Deva. A rezultat un joc în care ambele echipe au încercat să dea lovitura, având însă ca principală preocupare anihilarea oricărei încercări ofensive a adversarilor.
Cu astfel de măsuri de precauţie în apărare, fazele de poartă au fost rare, iar în prima repriză s-au consemnat doar două oportunităţi de gol. Prima a aparţinut hunedorenilor prin Bozian, care a şutat peste poartă de la marginea careului mare, iar a doua a fost semnată de Lupu, de la gazde, acesta reluând cu capul puţin peste poartă o centrare. După scorul alb înregistrat la pauză, ACSO Filiaşi şi-a pierdut şi mai mult luciditatea şi inspiraţia, în vreme ce hunedorenii au prins mai mult curaj. Astfel, în urma unui corner executat de Bozian, căpitanul Casian Maghici (min. 82) a şutat imparabil din interiorul careului mare, reuşind deschiderea scorului. Putea fi 0-2, dar Bozian (min. 85) a ţintit bara transversală cu un şut din lovitură liberă, dar şi 1-1, însă portarul Ilie a intervenit salvator la acţiunea lui Tănase. Pe baza acestui prim succes extern, FC Hunedoara se menţine pe locul cinci, însă riscă să-şi piardă această poziţie în faţa celor de la CNS „Cetate”, deoarece „alb-albaştrii” vor sta în runda următoare, urmând să joace abia peste o etapă, tot în deplasare, cu Pandurii II Tg. Jiu.
FC Hunedoara: Ilie – Ionică (87 Ciucurescu), R. Cristian, Maghici (cpt), Petresc – Drăgoescu, Lazea, Simionov (90+3 Moroşanu), C. Creciunesc (72 Grigore) – Bozian, Bloj. Antrenor: Mircea Alic jr.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

5 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

5 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

5 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

24 de ore ago