Categories: Comunitate

Al patrulea mandat pentru primarul din Vorţa

Magdalena Şerban

Primarul comunei Vorţa, Emil Radu Bureană (foto), a ajuns la cel de-al patrulea mandat, fiind votat de aproximativ 80 la sută din rândul alegătorilor. Săptămâna trecută a avut loc şedinţa de învestire, în cadrul căreia au depus jurământul cei nouă consilieri locali (şase PNL, doi PSD şi unul ALDE) şi a avut loc procedura de alegere a viceprimarului.
„Pentru funcţia de viceprimar au existat două propuneri, una din partea PNL şi alta de la PSD. A câştigat reprezentanta PNL-ului, Marioara Tămaş, care a adunat şase voturi din cele nouă. Referitor la proiectele propuse pentru acest mandat, o primă problemă, care cred că se va rezolva cât de curând, e legată de ridicarea gunoiului menajer. Deşi am apelat la licitaţie, nu a fost nimeni interesat să presteze serviciul de salubritate şi pentru comuna noastră. Cred că distanţa faţă de oraşe şi populaţia nu prea numeroasă au stat în calea unei astfel de decizii. Acum aşteptăm concretizarea ajutorului judeţean, prin ADI-ul care se va ocupa de unităţile administrativ-teritoriale. Oricum, ne-am descurcat greu, fiecare cum a putut mai bine. În altă ordine de idei, de doi ani sunt în discuţii cu o firmă care doreşte să deschidă o carieră de piatră între satele Vorţa şi Visca. Birocraţia e stufoasă şi greoaie, dar sper din tot sufletul să reuşească, deoarece pentru comunitate ar însemna locuri de muncă, iar pentru administraţie ar semnifica bani la buget. Mai am în vedere modernizarea iluminatului public şi câteva uliţe de asfaltat, în condiţiile în care până acum ne-am concentrat foarte mult pe drumurile  principale, tocmai din pricină că fiind comună de munte, ne era frică să nu rămânem izolaţi. Şi transportul public e inexistent. Am apelat la judeţ ca să fim ajutaţi, s-a organizat licitaţie, dar la fel ca şi în cazul deşeurilor, nu s-a prezentat nimeni. Din cauză că suntem puţini, iar kilometrii sunt mulţi, nu se justificau costurile nici măcar cu combustibilul. Oamenii ar fi acceptat curse şi măcar de două-trei ori pe săptămână, dar nu s-a putut. Până una-alta, localnicii care deţin autoturisme îi ajută şi pe ceilalţi, la mica înţelegere”, a spus primarul din Vorţa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

4 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

4 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

4 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

4 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

4 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

4 ore ago