Categories: Comunitate

Al doilea deponeu ecologic va fi amplasat la Călan

Nicolle Ebner

Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH) a stabilit cele două amplasamente pe care se vor realiza, în judeţ, depozitele de deşeuri, conforme standardelor impuse de UE.

Se începe şi ecologizarea fostei platforme industriale

Potrivit hotărârii CJH, unul dintre depozite va fi amplasat în sudul judeţului, în extravilanul oraşului Petrila, iar al doilea în zona centru-nord, mai concret, în oraşul Călan, pe amplasamentul fostului combinat siderurgic Călan. Consilierii judeţeni au aprobat şi iniţierea procedurilor pentru achiziţionarea terenului necesar construirii depozitului de deşeuri la Călan. Evaluarea terenului se va face pe baza unui raport întocmit de un specialist, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Consilierii PDL au considerat că varianta Călan este una „nefericită”, din punct de vedere al amplasamentului, motivând că viitorul depozit este prea aproape de Drumul Naţional care tranzitează localitatea. Ca răspuns, conducerea CJH a specificat faptul că deponeul ecologic va fi realizat pe un teren ocupat cu depozite, aparţinând fostului combinat siderurgic, situat la peste un kilometru de DN 66, dincolo de calea ferată. În plus, locaţia a fost recomandată de firma de consultanţă (formată din consorţiul Epem S.A.Grecia şi ISPE S.A. Bucureşti), angajată în scopul accesării unei finanţări din fonduri europene. În paralel, Primăria Călan a încheiat licitaţia privind ecologizarea fostei platforme siderurgice din localitate.

Gestionarea deşeurilor, problemă majoră

Gestionarea deşeurilor menajere a devenit o problemă deosebit de importantă, CJH şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţ fiind nevoite să găsească soluţii adecvate problemelor de conformare cu legislaţia de mediu, în condiţiile în care, în anul 2009, au fost închise patru depozite de deşeuri neconforme din Geoagiu, Călan, Uricani şi Lupeni, precum şi toate din mediul rural (16 iulie 2009). Au rămas în funcţiune provizorie cinci gropi de gunoi, care vor fi închise etapizat, până în anul 2016, astfel: Rapolt–Uroi (2010), Deva (2015), Orăştie (2015), Aninoasa (2016) şi Vulcan (2016).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

5 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

5 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

6 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

22 de ore ago