Actualitate

Ajutoare de la UE, împărţite pe criterii politice

02 ajutoare

Nicolle Ebner

Nici nu a început bine acţiunea „Pachetul comunitar”, că au şi apărut contestaţii şi reclamaţii cu privire la modul preferenţial, prin care unii primari au întocmit listele cu beneficiarii ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană.

Primăriile vor afişa listele
O persoană cu handicap din oraşul Geoagiu sesizează faptul că primarul Simion Mariş a omis-o de pe lista beneficiarilor de ajutoare acordate de UE, în schimb, acesta şi-a recompensat angajaţii din primărie, care deţin în proprietate terenuri şi maşini. În plus, persoana nemulţumită de subiectivismul primarului, declară că acesta condiţionează înscrierea pe listă, de apartenenţa politică. Adică, cine nu-i membru PSD, nu primeşte făină şi zahăr de la comunitatea europeană. Am încercat să aflăm punctul de vedere al primarului Simion Mariş, însă avea telefonul închis. În schimb, a răspuns apelului telefonic venit din partea prefectului Ioan Samoilescu. „Primarul mi-a dat de înţeles că reclamaţia vine din partea unei persoane care are probleme psihice (n.r.: deci, cu grad sever de handicap, dar care nu se regăseşte pe listă). Totuşi, pentru eliminarea suspiciunilor cu privire la cine primeşte sau cine nu primeşte ajutoare alimentare de la comunitatea europeană, voi cere primăriilor să dea dovadă de transparenţă. Astfel, pentru mai multă corectitudine, prin intermediul APIA, voi solicita primăriilor să afişeze listele cu beneficiarii, astfel încât, acestea să poată fi consultate de către cetăţeni”, a declarat prefectul Ioan Samoilescu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Aproape 54.000 de beneficiari
Un număr de 53.905 de persoane din judeţul Hunedoara vor primi de la Uniunea Europeană (UE) făină şi zahăr, în cadrul Planului european de ajutoare alimentare, provenind din stocurile de intervenţie comunitare, destinate categoriilor de persoane cel mai defavorizate din România. Spre deosebire de anul trecut-primul an de aplicare a programului european-numărul beneficiarilor din judeţul Hunedoara este de patru ori mai mare. În 2008, 13.200 de persoane defavorizate din judeţul Hunedoara au primit de la UE câte 20 kg de făină şi şase kg de zahăr. De mărinimia Uniunii Europene şi a guvernului, vor beneficia 7.469 persoane, care au venitul minim garantat, 11.247 şomeri aflaţi în plată, 19.010 pensionari cu pensii sub 400 de lei şi 16.179 persoane cu handicap grav şi accentuat, care nu sunt instituţionalizate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura