Categories: Actualitate

Ait-Ben-Haddou – un oraș uimitor, la marginea Saharei. Aici s-au filmat scene din „Gladiatorul”, „Alexandru cel Mare” și „Urzeala Tronurilor”

Orașul Ait-Ben-Haddou este situat nu departe de Munții Atlas, reprezentând unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice din Maroc. Orașul este binecu­nos­cut pentru clădirile sale înal­te, construite din lut și grupate în spatele zidurilor defensive ale orașului.

Filme de succes
Un astfel de oraș fortificat este denumit ksar, pe acele meleaguri arse de soare. Ait-Ben-Haddou este considerat a fi unul dintre cele mai ilustrative exemple de ksar, cu interesanta sa arhitectură sud-marocană.
Aspectul spectaculos al orașului din deșert, care în trecut se afla pe un străvechi drum comercial ce se sfârșea la Marrakech, nu a putut scăpa atenției vesticilor. Ait-Ben-Haddou a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO și a servit ca decor exotic pentru o mulțime de filme realizate de către pro­du­că­torii de la Hollywood, printre care filme se numără „Lawrence al Arabiei”, „Gladiatorul”, „Alexandru cel Mare” și, mai recent, serialul „Urzeala Tronurilor”.
Conform legendelor locale, ora­șul Ait-Ben-Haddou a fost fondat în anul 757 d.Hr., dar nici una dintre construcțiile actuale ale orașului nu a fost clădită mai devreme de secolul al al XVII-lea, cu toate că stilul lor arhitectural este unul foarte vechi. Cândva, orașul Ait-Ben-Haddou era poziționat stra­tegic, de-a lungul unei importante rute comerciale. În timpul fil­mă­rilor din 1962, efectuate pentru rea­lizarea peliculei „Lawrence al Arabiei” în Ait-Ben-Haddou, au fost reparate foarte multe dintre ca­sele deteriorate din ksar (orașul fortificat). Mai târziu, includerea în patrimoniul UNESCO, în 1987, a condus la noi restaurări ale cons­trucțiilor, astfel că, actualmente, o parte din oraș se află într-o foarte bună stare de conservare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primăria Municipiului Deva și serviciile de specialitate continuă acțiunile de igienizare și trasare a locurilor de parcare

Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat, Serviciul Public de Întreținere și…

3 minute ago

Complexul Aqualand Deva rămâne temporar închis pentru lucrări de mentenanță și modernizare

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Baze Agrement informează cetățenii că, Aqualand Deva rămâne temporar închis,…

4 minute ago

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

19 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

19 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

19 ore ago