Actualitate

Agresorul unui copil, trimis în judecată după mai mulţi ani

Fapta s-a petrecut în primăvara anului 2016, însă autorul agresiunii, un bărbat de 48 de ani, din Deva, a fost trimis în judecată pentru lovire sau alte violenţe abia la finalul anului trecut. Judecătorii din Deva au fost îngăduitori cu inculpatul în ceea ce priveşte pedeapsa, dar l-au obligat la plata unor despăgubiri către minor.

Se juca în parc
Anchetatorii au stabilit că individul a agresat un minor în vârstă de 10 ani la data comiterii infracţiunii, după ce s-ar fi enervat că fiica sa a fost lovită cu o minge. Bărbatul nu s-a prezentat la proces, dar a fost apărat de un avocat împuternicit, lucru care a determinat instanţa să emită un mandat de aducere pe numele acestuia. Mandatul n-a fost dus la îndeplinire chiar dacă s-a apelat şi la Centrul de Cooperare Poliţienească In­ter­­na­ţională – Biroul SIRENE şi Biroul INTERPOL. ”Persoana vătămată minoră, în vârstă de 10 ani la acea dată, se juca cu min­gea alături de martorii (…) şi alţi băieţi, toţi minori, într-un parc din municipiul Deva. În zonă se mai aflau minora care se juca cu alte două fete şi cărora persoana vătămată le-a solicitat să se deplaseze în altă zonă pentru a nu le lovi cu mingea.Numita (…) nu a ascultat sfaturile persoanei vătămate care, la un moment dat, a lovit mingea cu pi­ciorul, context în care aceasta a ricoşat spre zona băncilor unde se jucau cele trei fetiţe, lovind-o. (…) Aceasta a început să plângă şi a solicitat intervenţia tatălui său, care parca maşina în acel moment.
Individul s-a deplasat la faţa locului, s-a îndreptat spre minor şi, fără a mai aştepta o explicaţie, l-a lovit pe acesta peste faţă cu palma”, se arată în dosar. Copilul agresat a avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a-şi reveni după incident. Judecătorul a sta­bilit că pericolul social redus al faptei re­zultă din contextul împrejurărilor în care a fost comisă, astfel că a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de inculpat şi i-a aplicat un avertisment.
Totodată, l-a obligat la plata către minor a sumei de 1.000 lei, re­prezentând daune mo­rale. Soluţia Ju­de­că­to­riei Deva nu este de­finitivă. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura