Mai multe percheziţii au fost efectuate ieri dimineaţa în Valea Jiului, iar poliţiştii l-au căutat şi pe bărbatul care zilele trecute a sechestrat şi agresat o tânără de 27 de ani din Petroşani, soţia unui angajat al Poliţiei TF.
Descinderile poliţiştilor, susţinuţi de luptătorii S.I.R din cadrul IPJ Hunedoara, au vizat mai multe locaţii unde se ascundeau interlopi şi pe numele cărora existau dosare de cercetare penală pentru infracţiuni comise cu violenţă. Totodată, imediat după finalizarea acţiunii, la sediul Poliţiei municipiului Petroşani au ajuns şi poliţistul de la TF împreună cu soţia lui, cel mai probabil, pentru a se constata dacă printre cei reţinuţi se află şi cel care a atacat-o. Adriana Voina, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Hunedoara, a declarat că cercetările sunt în curs, iar date despre acţiunea poliţiştilor din Petroşani, cât şi despre posibilitatea ca agresorul soţiei poliţistului să fi fost prins, vor fi date abia după finalizarea anchetei.
Un incident extrem de grav a avut loc marţi, în plin centrul municipiului Petroşani, când o femeie a fost atacată şi sechestrată de un individ şi a ameninţat-o. Victima, Elisabeta Bianga (27 de ani), este soţia unui poliţist angajat la Poliţia TF Petroşani şi ieşise la cumpărături, când a fost târâtă de pe stradă într-o scară de bloc. Agresorul i-a tăiat părul şi a zgâriat-o pe mâini şi abdomen cu un obiect ascuţit. Poliţiştii au demarat imediat cercetările în acest caz, sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi au un cerc de suspecţi. Cert este că agresorul a vrut, prin intermediul femeii, să-l intimideze pe poliţistul de la TF Petroşani şi chiar i-a transmis un mesaj de ameninţare. Surse demne de încredere spun că agresorul face parte din mafia fierului vechi, care are cartierul general în zona Saşa din Petroşani şi acţionează cu precădere între Livezeni şi Strâmbuţa – Defileul Jiului, de unde sustrag componente ale infrastructurii feroviare.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…