Categories: Comunitate

After-School pentru elevii din Lupeni

În cursul acestui an, în municipiul Lupeni a început să funcţioneze Asociaţia Armonia Resource Center, fondatorul şi preşedintele entităţii fiind cetăţeanul norvegian Sandvik Ola. Asociaţia desfăşoară un proiect After School cu elevii unei şcoli din Uricani şi se finanţează din fonduri proprii.
Zilele trecute, Asociaţia Armonia Resource Center a primit vizita conducerii municipiului Lupeni, mai exact a primarului Cristian Resmeriţă şi a viceprimarului Iacob Meszaros. În urma dialogului avut cu preşedintele Sandvik Ola şi cu reprezentanţii AARC, edilul-şef a reuşit să-i convingă de oportunitatea demarării unui program After -School de care să beneficieze şi elevii din Lupeni. Astfel, urmează parafarea unui parteneriat între municipalitate şi asociaţie.
“M-a impresionat modul în care primarul a pledat pentru elevii din comunitatea sa, demonstrând încă o dată că profesia de dascăl care modelează destine şi deschide drumuri şi-a pus amprenta asupra omului Cristian Resmeriţă, care se implică în proiecte şi care nu-şi toceşte entuziasmul de azi pe mâine”, a apreciat Sandvik Ola. La rândul său, edilul-şef al Lupeniului a subliniat că  “am întâlnit oameni deosebiţi, care din resurse proprii au reuşit să deruleze acest proiect educativ cu care vin în sprijinul copiilor şi al părinţilor. Ne dorim ca printr-un parteneriat public- privat încheiat între Primăria municipiului Lupeni şi Asociaţia Armonia Resource Center, acest proiect să se adreseze şi copiilor din municipiul nostru”, a spus primarul din Lupeni. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…

2 zile ago

Bulina albă

Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…

2 zile ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…

2 zile ago

Polițiștii hunedoreni atrag atenția asupra pericolului de electrocutare: „selfie-ul pe tren nu ia like-uri. Ia vieți!”

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de pre­venire a accidentelor produse prin elec­trocutare, în cadrul…

2 zile ago