În cursul acestui an, în municipiul Lupeni a început să funcţioneze Asociaţia Armonia Resource Center, fondatorul şi preşedintele entităţii fiind cetăţeanul norvegian Sandvik Ola. Asociaţia desfăşoară un proiect After School cu elevii unei şcoli din Uricani şi se finanţează din fonduri proprii.
Zilele trecute, Asociaţia Armonia Resource Center a primit vizita conducerii municipiului Lupeni, mai exact a primarului Cristian Resmeriţă şi a viceprimarului Iacob Meszaros. În urma dialogului avut cu preşedintele Sandvik Ola şi cu reprezentanţii AARC, edilul-şef a reuşit să-i convingă de oportunitatea demarării unui program After -School de care să beneficieze şi elevii din Lupeni. Astfel, urmează parafarea unui parteneriat între municipalitate şi asociaţie.
“M-a impresionat modul în care primarul a pledat pentru elevii din comunitatea sa, demonstrând încă o dată că profesia de dascăl care modelează destine şi deschide drumuri şi-a pus amprenta asupra omului Cristian Resmeriţă, care se implică în proiecte şi care nu-şi toceşte entuziasmul de azi pe mâine”, a apreciat Sandvik Ola. La rândul său, edilul-şef al Lupeniului a subliniat că “am întâlnit oameni deosebiţi, care din resurse proprii au reuşit să deruleze acest proiect educativ cu care vin în sprijinul copiilor şi al părinţilor. Ne dorim ca printr-un parteneriat public- privat încheiat între Primăria municipiului Lupeni şi Asociaţia Armonia Resource Center, acest proiect să se adreseze şi copiilor din municipiul nostru”, a spus primarul din Lupeni. (M. Şerban)
Vorbesc gurile rele că între doi colegi dintr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…
Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…
Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…
Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…
„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…
Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…