Categories: Comunitate

Afinele aduc locuri de muncă şi la Mărtineşti

Magdalena Şerban

În fiecare vară, sute de tone de afine de la Beriu pleacă spre piaţa externă. Ţările care cumpără constant din judeţul Hunedoara sunt Austria, Germania şi Italia. De curând, piaţa de profil mai cuprinde pe harta comercială încă o comună: Mărtineşti.

„Cei de la Vital Berry au demarat lucrările în vară, iar acum sunt la partea de plantat. Au angajat câţiva oameni de la noi din comună, iar când va începe perioada culesului (câte trei-patru luni pe an), vor avea nevoie, în regim sezonier, de 200-300 de oameni. Terenul a fost cumpărat de la persoane fizice. Au achiziţionat 14 hectare de pământ în satul Jeledinţi şi 15 hectare în Mărtineşti, aici deja forând pentru apă. Au găsit sursă la 102 metri adâncime. Pentru noi, ca administraţie locală, este important fiecare investitor. Nu doar că intră bani la buget pe urma încasării taxelor şi impozitelor, ci se creează şi locuri de muncă”, a afirmat Adinel Botescu (foto), primarul comunei Mărtineşti.
Legat de subiect, acesta a mai ţinut să precizeze că numărul dosarelor sociale bate pasul pe loc de câţiva ani. În general, cei în cauză sunt direcţionaţi către firmele din zonă, pentru angajare. „Nu avem cu cine crăpa lemnele. Nu există multe cazuri sociale, iar din cele 15, o parte sunt femei cu copii mici, care sunt scutite de orele de muncă, trei bărbaţi au vârsta de pensionare, deci din nou e vorba de scutire, aşa că mai rămân câţiva care abia fac faţă”, a adăugat primarul din Mărtineşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost salvat în această seară, de pompierii Secției Brad

Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…

5 ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Zlaști.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

6 ore ago

Accident mortal pe un drum județean: un tânăr de 25 de ani și-a pierdut viața după ce a lovit un stâlp de electricitate

Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…

14 ore ago

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

o zi ago