Astfel, după ce Tribunalul Hunedoara a acceptat cererea de eliberare din arest preventiv, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au aprobat recursul procurorilor DIICOT făcut în acest caz. Ca atare, Ilisei a rămas în arestul preventiv. A doua zi după refuzul judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, apărarea lui Mircea Miron Ilisei a depus o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Din păcate pentru omul de afaceri din municipiul Hunedoara, şi această solicitare a sa a fost respinsă. Legea îi permite afaceristului să ceară eliberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în fiecare săptămână. Ilisei a fost reţinut, la începutul lunii iunie, alături de sora sa şi de alte persoane din zona Moldovei, dar şi din judeţul Bihor. Comisarul şef Traian Berbeceanu declara la momentul demarării audierilor, că în acest caz s-a constituit un grup infracţional care importa mărfuri industriale din ţări ale UE, şi făceau apoi exporturi fictive, vânzând marfa la negru, realizând profituri ilicite. Activitatea analizată de oamenii legii este din anul 2009 şi până în prezent. (S.Popa)
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…