Adrian Peiu, liderul filialei judeţene a Partidului Liberal Conservator, lămureşte lucrurile: „Moloţ nu are nici o şansă să conducă PLR Hunedoara”

Sorina Popa

Liderul PLR (Partidul Liberal Reformator) din judeţ, Adrian Peiu (foto), a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că recent, la întâlnirea membrilor partidului la Timişoara, la sărbătorirea a 140 de ani de liberalism în România, s-a bătut în cuie data la care va avea loc Congresul PLR.
„În 18-20 iunie, va avea loc Congresul, când se va adopta fuziunea dintre PLR şi Partidul Conservator. Astfel, se va consolida grupul parlamentar, ajungând în total la 40 de parlamentari, PLR şi PC. Practic, se va constitui a treia forţă politică din România.
„Avem o avalanşă de aleşi locali din judeţ, din toate formaţiunile politice, care sunt interesaţi de PLR. Ei nu îşi mai găsesc locul în structurile politice mari, de anvergură. Sunt oameni cu principii. Chiar şi societatea civilă este interesată de noi. Formaţiunea noastră politică are, la ora actuală, deschisă uşa celor care vor să vină la noi. De fapt, numărul membrilor noştri de partid, în judeţ, s-a triplat într-un timp foarte scurt. În prezent, avem înregistraţi 600 de membri”, a declarat Adrian Peiu, cel care coordonează organizaţia judeţeană Hunedoara a PLR.
Liderul judeţean al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu a mai declarat că „trebuie să repunem valorile Hunedoarei la locul lor. Propunem un alt fel de politică, în folosul cetăţenilor”, susţine Adrian Peiu. În legătură cu informaţiile apărute, conform cărora Mircea Moloţ vrea să pună mâna pe organizaţia judeţeană a PLR, Peiu spune că sunt doar fabulaţii şi că Moloţ şi dacă ar vrea, nu ar avea nici o şansă în acest caz.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

40 de minute ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

42 de minute ago

Peste 11.000 de hunedoreni nu şi-au ridicat încă carnetul de muncă de la ITM

Cartea de muncă este la fel de impor­tantă și acum, când nu mai există acest…

44 de minute ago

Infuzie investiţională de zeci de milioane de euro la Uricani

  Magdalena Șerban Orașul Uricani derulează investiții majore în valoare de zeci de milioane de…

49 de minute ago

Energie verde pentru gospodăriile din comuna Crişcior

  Magdalena Șerban Primăria Comunei Crișcior a derulat un program de selecție pentru acor­darea de…

50 de minute ago