Cristian Alexandru M. (16 ani), din Vulcan, a şocat întreaga ţară după ce s-a descoperit că este autorul unei crime înfiorătoare. Totul avea să se întâmple în noaptea de 2/3 ianuarie a.c., într-un sat de lângă Sibiu, unde adolescentul ajunsese la bunicii din partea tatălui.
Minorul ar fi consumat alcool, iar apoi a intrat în locuinţa victimei, o femeie de 62 de ani, şi a violat-o. Femeia a încercat să scape de agresor şi pentru că ţipa, minorul a strangulat-o fără milă. Cadavrul victimei a fost descoperit după aproape două săptămâni, iar legiştii au stabilit că moartea femeii a fost violentă. ”La autopsie s-au constatat şi leziuni traumatice genitale şi anale care s-au putut produce prin acţiunea unui factor traumatic local, posibil în cadrul unor raporturi sexuale vaginale şi anale consumate cu violenţă”, au declarat procurorii.
Criminaliştii au ajuns la tânăr după ce i-au descoperit amprentele pe un flacon din locuinţa victimei şi l-au arestat preventiv. Judecătorii Tribunalului Sibiu au decis zilele trecute ca minorul să rămână în detenţie cel puţin până în data de 21 martie a.c. Tânărul era elev la o şcoală generală din Vulcan, iar cei care-l cunosc nu-şi explică cum a putut comite o asemenea faptă, mai ales că nu părea un copil problemă.
Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde cârcotașii susțin că angajații unei administrații…
Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…
Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…
Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…
Mobilizare masivă a forțelor de ordine în această dimineață. Polițiștii hunedoreni, sub coordonarea structurilor centrale,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…