Categories: Actualitate

Adolescentă violată de un recidivist

Fata a fost luată dintr-un club și dusă într-o zonă izolată unde, sub amenințarea că va fi abandonată, a fost obligată să întrețină re­lații sexuale cu recidivistul. Individul a pro­fitat de faptul că tânăra con­sumase subs­tanțe halucinogene și avea doar 15 ani, adică insuficient dez­voltată psihic.

A vrut să-i păcălească pe judecători
În urma cercetărilor s-a stabilit că fapta comisă de recidivist s-a petrecut în vara aces­tui an la un local din Vulcan, unde ado­les­centa a fost ”agățată” de individ. Acesta a văzut-o drogată și i-a spus că o duce acasă, la Uricani, iar pe drum i-a cerut să mear­gă la el acasă. Fata a refuzat, motiv pen­tru care băr­batul i-a spus că o va duce la Câmpul lui Neag, într-o zonă fără sem­nal, și o aban­do­nează. „Persoana vătă­mată a fost în final de acord și a mers în lo­cuința inculpatului, unde, de teamă, a ac­cep­tat să-i facă inculpatului sex oral, după care a întreținut forțat, fiind ținută de mâini și de picioare, relații sexuale cu inculpatul”, se arată în dosar. Vasilică Petrea (30 de ani) a fost arestat preventiv și acuzat de viol, iar procesul se află pe rolul Jude­că­to­riei Petroșani. Recidivistul a fost eliberat con­diționat în 16 martie 2021, iar infrac­ți­u­nea de care este acum acuzat a fost co­misă la circa trei luni distanță. Acest aspect a contat în decizia instanțelor de judecată de a-i prelungi măsura arestului preventiv. În fața judecătorilor a susținut că, de fapt, a fost o persoană binevoitoare față de ado­les­cen­tă, pe care a transportat-o, i-a fur­nizat mân­care și a înțeles să o ajute pentru că îi era frică să se ducă acasă, ”invitând-o să doarmă în locuința lui sau acceptând cererea acesteia de a o lăsa să doarme la el și numai după ce a în­trebat-o de mai multe ori dacă e de acord să meargă la lo­cuința lui”. Motivările indi­vi­du­lui n-au fost de natură să-i convingă pe ma­gis­trații Tri­bu­nalului Hunedoara să-l lase sub con­trol judiciar ori arest la domiciliu. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

10 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

10 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

10 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

10 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

11 ore ago