„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat în vârstă de 32 de ani din localitatea Aninoasa, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aviatorilor din Petroşani, la intersecţia cu bulevardul 1 Decembrie 1918, din municipiul Petroşani, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Petroşani, care circula pe drumul prioritar şi a intrat în coliziune cu aceasta, rezultând vătămarea corporală a unei minore de 15 ani, din localitatea Aninoasa, în calitate de pasageră în autoturismul care nu a acordat prioritate. Victima a fost transportata la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Hunedoara. Ambii conducătorii auto, au fost testaţi cu aparatul etilotest fiindu-le recoltate şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul vinovat este cercetat penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă. (M. Gânju)
Panouri fotovoltaice pentru școli, energie pentru tine Trecerea la factura electronică este, pentru majoritatea…
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost mobilizați pompierii Detașamentului Hunedoara cu o autospecială de…
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…